...O realitate abandonata este ca un copil nedorit. Undeva în hăul mintii, e lăsata la mezat, pana când prospețimea pestilențialului miros te trezește livid în așternutul ud al visului ce-l porți cu-atâta ușurința.Nici visul nu-ți aparține; e doar un ascunziș pe timp de viata, în lipsa alteia satisfăcătoare.Sclifoseala, adesea groteasca, pana la stări de criza existențiala împănata cu dizertații grosolane pe buze ostentativ perfecte, cât sa le dorești mușcarea pana la moarte, te imortalizează tăcut, aproape de inexistenta și fără posibilitate de întoarcere la ceea ce gândeai ca ar fi un punct în bastonul sprijinirii tale către mâine.Coșmarul este intruziunea în visul acceptat contra realității, pe care n-o cunoști și nici nu-ți dorești s-o afli altfel, pentru ca ar fi sfârșitul unei existenți avute...Când mori o viata în cadavrul mintii tale, exhumarea în parfumul trandafirilor, nu face decât sa-ți provoace stări de trăiri mortale.În coșmar nu exista morți, doar visul te va conduce către realitate.....