Claudia Mitră, prin scrierile sale, fie proză sau poezie, tratează în general iubirea ca pe o realitate fără de care omul nu poate trăi, indiferent în ce ipostază s-ar afla aceasta în sufletul lui. Iubirea in general este de mai multe feluri și la fel o regăsim și în literatură ca exemplu: iubirea imposibilă din Maitreyi a lui Mircea Eliade; Enigma Otiliei” scrisă de George Călinescu, unde este surprinsă o iubire egoistă din partea Otiliei. Tema iubirii nu ocupa un prim plan în această operă, dar creează această impresie deoarece dragostea este un sentiment definitoriu pentru orice ființă. Pe scurt iubirea in literatură este foarte importantă, fiind abordată din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire.
Claudia Mitră aduce în fața cititorului o iubire ceva mai complicată referindu-mă la toate cele cinci cărți scrise de autoare.
Mere verzi, mere roșii, Ed. Papirus Media, 2018, pe care am avut onoarea de a-l traduce in limba spaniolă, apărut bilingv la Editura Papirus Media, este un volum încărcat de o simbolistică primordială, așa cum bine anticipează prefațatorul cărții Lucian Strochi. Eu mi-aș permite să aprofundeze un pic și să caut să analizez simbolistica în concepția autoarei însăși. Mărul, care biblic simbolizează atât păcatul cât însăși fertilitate care, logic, fără iubire nu ar exista, deci mai pe înțelesul nostru, mărul poate simboliza însăși iubirea, deci luând mărul Claudiei Mitră ca simbol al iubirii în culorile pe care poeta în poemul 19 – ți-am auzit chemarea, i le atribuie cu atâta precizie: „tu mărul roșu / eu mărul verde”, aducând simbolistica culorilor în atenția cititorului. Mărul verde – iubirea pură, crudă, necoaptă dar sinceră, acea iubire nevinovată pe care o putem găsi la adolescenții care iubesc pur și simplu fără a ști de ce, fără a căuta calități sau defecte ci pur și simplu iubesc, iubirea juvenilă și mărul roșu, iubirea calculată, coaptă, iubirea pe care orice femeie o caută la bărbați, acea iubire care nu se rezuma la „pur și simplu” ci la mai mult de atât, la a conștientiza ceea ce iubești, ceea ce ai pierde dacă nu ai mai iubi, pe scurt, iubirea pentru care te-ai sacrifica fără rezerve, iubirea pasională.
Dacă intrăm în profunzimea poeziilor Claudiei, vom descoperi diferitele ipostaze ale iubirii, de la un romantism suav până la gelozie.
În același poem, 19, regăsim imposibilitatea împotrivirii contra chemării pe care iubirea o face: „ți-am auzit chemarea / te voi iubi / nu pot să mă împotrivesc iubirii...” și mai departe aduce argumentul neputinței de a rezista tentației de a gusta acest fruct, chiar interzis, prin însăși reprezentarea biblică a „mușcării”, „căzute în iarbă / două mere/ din care vom mușcă amândoi”. Aceste două mere căzute le sunt oferite de destin iubiților, dar, în același timp, sunt chiar iubiții însăși „căzuți” în iarbă, care normal e sa fie verde, iar verdele este însăși viața, prospețimea, fertilitatea. Interesant e faptul că sunt două mere și nu unul, din care au mușcat amândoi, prin acest fapt, Claudia Mitră elimină existența celui de-al doilea păcat biblic, învinuirea și nerecunoașterea, părtași gustării fructului iubirii sunt amândoi.
Un alt poem care mie mi s-au părut interesant și care cumva se leagă de cel citat mai sus, este primul, și mai ales prin primul vers, care spune totul: „poeților li se va ierta, întotdeauna, tot”. Am putea spune că acest poem este pus la întâmplare la începutul volumului, dar nu e așa. Cu o siguranță acerbă, chiar, poeta este sigură de acest fapt, chiar dacă în poemul 14, i se ține o pledoarie în apărarea postului: „ținându-ne de mână / le-am spus / onorată instanță, pentru toate faptele sale / iertat fie poetul.”, verdictul îi este clar încă de la început, când astfel curs sentimentului de nevinovăție, de liniște sufletească. În concepția autoarei iubirea nu poate fi păcat nici în fața Divinului și nici a lumii.
Autoarea plasează iubirea în timp și spațiu, nu o lasă undeva într-un neant chiar dacă această iubire nu este îngrădită. Locul perfect pentru întâlniri, legături sufletești, uitare, dar mai ales, iubire, este unde altundeva dacă nu Marea. Locul acela încărcat de energie care pur și simplu te răsfață cu sunetul ei atunci când, îmbrățișând persoana iubită devi una cu ea.
Acest simțământ, autoarea îl exprimă atât de frumos în poemul 17: „ Aștept, / pe un mal de mare aștept, / de o mie de / ani și mai bine / să alerg prin iubire cu tine, / sărutându-ți umărul drept.” Sau în poemul 21: „departe, neștiuți de nimeni, / iubirea ne-o scriam pe mare. / doi răzvrătiți în fața lumii”
Sentimentul de iubire îl împărtășește prin poemul 11: „nu știu de ce însă / presimt că de data asta / șansa e de partea mea / mi-a înflorit în inimă / un trandafir galben/ iar mie trandafirii galbeni / îmi poartă întotdeauna noroc.” Trandafirul galben fiind și simbolul geloziei, autoarea se simte cumva împlinită atunci când acest simțământ o roade simțind că iubirea își făcuse loc in suflet.
Poemele acestui volum, neavând titluri ci sunt doar numerotate, denotă că sunt niște stări sufletești, niste impulsuri in diferitele ipostaze ale iubirii în viață, de la iubirea pasională: „Eu,tu / tăcerile cresc nestingherite / între două bătăi de inimă” (4). Durere: „Dezleagă-ma, dragoste, de chinurile tale / adânci cât niste prăpăstii/ de lacrimi dezleagă-ma și / de buze mușcate până la sânge, / într-un țipăt mut/ de nesomn și de unghii în carnea / durută” (12). Așteptări: „Dacă ieri te-așteptam de pe unde veneai / ca într-un joc să - ți ghicesc într-o ceașcă de ceai, / astăzi camera-i goală, n-a rămas niciun semn / doar tăcerea apasă, crud și rece blestem. // Azi îmi ninge în suflet și îmi ninge tăcut, / fulgii grei se așază ca într-un ultim sărut, /dar sărutul acesta nu v-aduce înapoi, / primăvara ce-a fost, odată, în noi.” (16). „Aștept / cred și sper / ca o mie de ani și mai bine / să mă înalț în iubire cu tine, / din pământul acesta spre cer.” (17). Speranțe: „aștept răsăritul, închid ochii și sper” (22). Dor: „Mi-e dor.
de liniștea din mine, / de primăverile în care, / departe, neștiuți de nimeni, / iubirea ne-o scriam pe mare.” (24).
Mere roșii, mere verzi a Claudiei Mitră, este o carte care ne introduce în intimitatea sufletului împătimit de iubire. Autoarea se dovedește a fi o maestră în a regăsi prin scrierile sale drumul spre prohibiție sfidând orice lege, sau bârfă, ironizându-le chiar prin poemul 7: „nu trăiești prea periculos / mă întreabă uneori gura știrbă a lumii/ nu îndeajuns / îi răspund.”
„un pretext de a mai juca o ultimă partidă de cărți / în care nimeni nu mai trișează” (11) și aici cuvintele se opresc lăsând cititorul să intre în jocul periculos al cuvintelor scrise. O carte cu, despre și pentru cei ce iubesc și înțeleg iubirea.