cum vrei să găsești
fără să cauți
dar mai ales
fără să crezi


Am făcut vara aceasta fotografii
De-am băgat lumea la griji
Ce face omul acesta cu fotografiile?
Fac bucurii celor care ştiu să se bucure de ele

Biserica din lemn cu oamenii ei
Merită bucuria şi prietenia din inima mea...

1.

Vrei, nu vrei, n-am de unde să ştiu
Şi nici nu mă interesează să ştiu aceasta
Important este că mâine pot să trec pe la lebede
Că 14 zile sunt obligat să stau departe de ele
Şi sigur mă voi gândi
Ce-or face lebedele mele, acum?
Pentru că nu vreau să stau
Să-mi imaginez ce şi cum
Trag un fum din pipă
Şi urmăresc cu privirea rotocolul de fum
Care-i o jumătate de Infinit
Ondulat ÅŸi tremurat
Åži trec azi pe la ele
Până mai pot

2.

Între ramuri de nuc, după ploaie, două turturele păzesc gaşca lui Papuc... Mi s-a întâmplat şi mie să mă iau după o pisică. Parcă mă aştepta în uşă la Farul Genovez. Am coborât din maşină. A mieunat la mine, ca şi când mi-ar fi spus, urmează-mă. A sărit pe zidul de la Comandament. Eu, după ea. Jocul a durat vreo 7 minute. Când m-am întors la maşină, actele şi fotografiile cu care mergeam la înrămat, pentru o expozitie, dispăruseră... Dispăruse şi pisica fantomă... Am rămas cu urmărirea, fotografiile din celular şi urmările...


Cuvintele trag de mine, să mă ţin după ele, proaspete. Tu şi Prietenul Igitur, mă prindeţi din urmă. În oglinda mirciştilor, mă duceţi pe la cele istmice, cu pagini de jurnal şi de poezie, desţărmurind de la ţărmul înalt de la Trei Papuci, unde-s Geamurile Multe ale lui Romică Marinaru, Terasa lui Herimon şi vagonul abandonului de lângă stânca plonjonului de bazalt... Serile de august au gust de pepeni şi de poezie, cu picturile proaspete, lăsate-n bătaia vântului, cum obişnuia să le lase Mircea Bodolan, pe terasă, la Cofetăria Bucureşti unde cântau ei, folkiştii, seară de seară şi lumea se aduna-n jurul lor ca-n jurul Apostolilor lui Iisus. Erau tineri, frumoşi şi calzi. Mircea, Vintilă, Mircea Baniciu, Mircea Bodolan, Valeriu Sterian şi Mioara Sauciuc au rămas în inima mea cum au rămas cântecul cucului din nuc şi din pendula castelului de la Macea. Din ecou, ca din ou, lătrarul de cîine şi mirosul proaspăt de pîine. Păine arsă-n cuptoriştea de lângă miriştea ce dădea direct în posesia bisericii din Voivodeni, cu Dolma şi Crişul Alb, curgeri domoale şi chemătoare la scaldă şi la nebunii de copii…

3.

Dau drumul la bilă. Bila se rostogoleşte pe duşumelele proaspăt spălate cu leşie. Fiecare gând se înmulţeşte cu o mie. Aburii cafelei aduc cu ei răsăritul. Ţărmul cuvintelor se umple de viaţă în fiecare dimineaţă. Pufăi din pipă, un rotocol de fum, care pluteşte, pluteşte, până găsesşte şi se aşează pe clipa de acum, făcând din ea regina Tympului adoraţiei şi-al strunirii întru nostalgie...

între da și nu
posibil-imposibil
într-un decor colorat
şi cântat într-o lume de oglindiri
cu limite fundamentale, cu iluzii ÅŸi cu iubiri
care nu te iartă dacă greşeşti într-o ramă
zâmbetul, zborul şi inegalabila mea rană
rana de la tâmplă, sângerândă


Constanţa, Vineri, 20 noiembrie, 2020
(Din gândul la 20 noiembrie 1987)