septembrie
deceniu nou
secol nou
mileniu nou
o zi de Marți

se spune că în zilele de Marți sunt trei ceasuri rele
gurile rele
cei ce fac trei pași "îndărăt" când o pisică trece pe dinaintea lor

pentru noi ceilalți, structurați cum se cuvine, inteligenți și agnostici, e doar ziua aia în care e mai puțin rău decât Luni

avionul decolase pe la zece și jumătate de pe Charles de Gaulle
Air France 04 proaspăt căsătorit cu Continental Airlines 81

destinație:
New York oraÈ™
Newark aeroport
nu mai călătorisem cu un 747
nici spre tărâmul eternei fagaduințe, America

sufragerie, avionul

loc 55L, adică spațiu
ușă personală
acolo pe unde ar trebui să ieși, pe un tobogan, când și dacă, călătoria e mai scurtă decât scrie pe bilet

vecini de scaun, doi tipi îmbrăcați de nuntă, sacouri, cravate, aer superior, băț în fund

francezi

Richard Durand, inginer la Renault și Thierry Toutlemonde, patronul unei fabrici de biscuiți
cam șaptezeci de ani împreună

eu, blugi, tricou, ghete, borsetă și o sticlă de Ballantines, un sirop anti-stres

le ofer cu curtoazie să guste

răspunsul, aristocrat, din vârful buzelor:"c'est trop tot pour le whisky"

aveți un mic accent, de unde vine

clasica și egala întrebare a unui gal pentru un ne-gal

accentul nu știu de unde vine, dar io sunt român

unde mergeți
persoana a doua, maniere

unde merg și ceilalți, unde mergeți și voi, la New York

"nulle part ailleurs"
curioși

acolo schimb, am niște treabă la Seattle

conversație de plastic, întreruptă de o stewardeză care întreba, în franceză și engleză, dacă e cineva care vorbește românește

n-am prea auzit, ca să fiu sincer, după 2-3 sute de Ballantines eram un pic neatent

m-au interpelat însă, cu malițiozitate, vecinii

"vous n'êtes pas roumain, ils ont besoin de votre aide"
aveam să aflu mai târziu și scopul interpelării, să vadă oamenii, dacă și cât pot merge de neclătinat

nu știau că am licență și master la academia de înalte zgomote a băutorilor fruntași

mă duc

stewardeza, panicată, alături de un individ care părea popă în civil: costum trei piese, barbă, patruzeci și ceva de ani

vorbiți românește

îhî

explicați-i, vă rog, domnului, că nu știm de ce s-a închis spațiul aerian în Statele Unite, nimeni nu știe,
vom ateriza în Canada

mă adun un pic, nici eu nu băgasem de seamă că, cu doar o oră înainte de aterizare, avionul o "cotise" la dreapta, spre polul nord

dar înainte să răspund, "preotul", Ilie Vălean, pe numele lui din buletin, mă apostrofează nervos:

dom'le, de ce zic ăștia că mergem în Canada, eu am viză de America, ce să caut în Canada
mai să mă bată

fac un pas in spate și îi spun: păi și ce, Canada e în Africa

se face pământiu

ești român

a nu, sunt norvegian, dar am învățat românește la școală, răspund, întrebându-mă dacă nu-i puțin nebun

normal că sunt român

din clipa aceea, Ilie s-a mutat aproape de mine și, în următoare trei zile, nu m-a scăpat din ochi

nu era panică, doar o angoasă incipientă
nimeni nu știa nimic

am aterizat pe o insulă pe care o chema: Newfoundland, într-un oraș numit: Gander

cronologic, am fost al patrulea dintre cele 39 de aeronave direcționate acolo

la sol, avionul a fost înconjurat de soldați cu mitraliere: garda de coastă canadiană


supoziții:

a-nceput al treilea razboi mondial
America e atacată de ruși
niște avioane au intrat în World Trade Center, turnurile gemene

turnuri de care, eu nu auzisem

mea culpa, ignorant

după vreo două ore de așteptare,ne "pun" pe locurile noastre cu pașapoartele în mâini
urma să fim verificați de autoritățile locului
ăștia doi de lângă mine și-au dat cravatele jos și m-au întrebat dacă mai am whisky

după verificarea care a durat altă oră, am coborât doar cu bagajul de luat în mână, trecând printr-un filtru unde, am lăsat tot ce era ascuțit sau înțepa: unghiere, foarfece foarfece, forfecuțe, pensete, lame, ace, brice

tot

ne-am urcat în niște autobuze galbene, de dus copiii la școală și, ne-au dus într-o școală, un colegiu industrial

acolo am văzut

întâi bufetul suedez

apoi întâmplarea:

avioanele
turnurile
panica
fumul

părea neverosimil, ca-n filmele lui Spielberg

ni se distribuie câte o pătură
fără pat
aveam voie să dormim unde voiam
puteam telefona la discreție
filmul care rula, îl știam pe de rost

eram echipaj
Richard, Thierry, Ilie și eu
translator

situația era albastră
pentru canadieni, galbenă
inițiaseră planul: "Ruban jaune"
224 de zboruri fuseseră deturnate pe teritoriul lor, în 15 aeroporturi

după Halifax, Gander primise cei mai mulți: 39 de aeronave și peste 6ooo de oameni

pentru mine era cel mai ne-dramatic, eram în vacanță
francezilor le era al naibii de frică

Ilie îmi spusese povestea lui, prima, aia oficială: era din Botoșani, biolog, mergea în vizită la vară-sa, în Portland

părea dărâmat

când, după câteva beri, mi-a spus adevărata poveste, am priceput și de ce

își vânduse apartamentul și, cu zece mii de dolari, își cumpărase viză pe zece ani
era grafician în cărămidă, zidar adică, într-adevăr mergea la vară-sa, dar mergea să muncească
calculase
în doar primele șase luni își amortiza investiția

profitam de natură
lacuri
parcuri
păduri
pub-uri

orășelul, două hoteluri, liniștit, cateva mii de locuitori

acum, cu venirea noastră se dublase populația

barurile erau full


s-a făcut mâine
nimic nou
spațiul aerian al unchiului Sam, tot închis
spre seară aflăm că alte aeroporturi se vor deschide, ziua următoare, pe 13
nu și New York-ul, din "cauză de niște falși piloți"
nu înțelesesem exact

Joi, echipajul care era francez, cere aprobarea de a se întoarce la Paris
o primește dar, când să plecăm, problemă: mai mult de jumătate dintre pasagerii americani nu voiau să se întoarcă în Europa

așteptăm până Vineri să le scoată ăstora bagajele din cală
muncă de Sisif

și ne întoarcem

Ilie vrea să rămână la mine până se liniștesc apele
e refuzat categoric
nu avea viză Shengen
pleacă pe Otopeni
tot gratis

odată întors, îmi ascult mesageria telefonului
am și un mesaj de "platină" de la un amic, Luigi:
"Gil, am auzit că ai plecat în America, sper că trăiești. Dacă ai murit, asta e frate"

înainte să plec lucram aproape la aeroport
de la hoteluri pariziene, duceam și aduceam turiști turiști
de trei, patru ori pe zi

shuttle

acum însă, eram în șomaj tehnic, nu mai călătorea nici dracu'

pentru mine era mai mult ca perfect

merg la agenția de la care cumpărasem biletele: doamnă, eu vreau să mă-ntorc, dar nu mai vreau cu Continental Airlines și nici cu escală la New York
aș vrea cu SAS, o companie scandinavă,, face escală la Copenhaga, apoi direct Seattle,
doisprezece ore, dar direct

ok, doar că trebuie să plătești alt bilet și să aștepți să te ramburseze ăștia cu care ai fost
dacă rămâi cu ei, normal că nu mai plătești, în plus de asta, ești prioritate zero, doar ai fost și te-ai întors

aeroporturilor sunt pline de cei ce vor să plece

"tu comprends"


mda

ok, plec tot cu ei, dar alte escale nu aveți, că New York-ul îmi poartă ghinion

zis și aproape făcut, următoarea tentativă: Sâmbătă, 22 Septembrie
escală în Houston, Texas

despre care care nu știam mare lucru

al doilea stat american după ambele criterii, populație și suprafață

pălării
pistoale
petrol
Pamela
JR
Sue Ellen
Bobby

și, că Bush dublu v era texan

aveam fix șapte zile să decid cu ce mă îmbrac când mă îmbarc