luminile orașului se sting
una câte una
rămâne aprinsă doar cea
din dreptul patului
ca să pot să văd
pilulele de pe noptiera
invadată de boli și tristeți
asistenta mă întreabă
de ce dorm pe partea cu inima
pentru că mâine trebuie
să mi se facă ecocordul și
nu o să dea bine în fața monitorului

sunt exasperat
închid ochii și- mi imaginez
o firimitură de fericire
gata zic
starea mea e una acută
iar Dumnezeu
mă privește cu indiferență
trebuie să mă conformez
că cine știe dacă fișa mea
va avea sau nu o suspiciune sau o recomandare în plus
cauza probabilă a bolii mele
e în curs de investigare
experiența îmi spune să închid ochii
și să fiu puternic
indiferent de diagnostic
și între răgazul dintre ultimile clipe
să stau de vorbă cu Dumnezeu...
nu nu știu cum să încep
cuvinele mi se dau de- a rotogolul
și sunt trist
încerc să mă apropii cu gândul
și- l rog
Doamne
semnează- mi biletul de trecere
de pe tărâmul vieții
pe cel al întunericului...
atât și nu îți cer mai mult

(text scris pe un pat de spital de la Spitalul Clinic de urgență CF Oradea, 2024
Aduc mulțumiri dr Ovidiu Lerințu și personalului medical pentru dovada de înalt profesionalism și grijii deosebite față de om)