Mii de cioburi pasu-mi sparge
Peste ceruri apăsând,
Lung și straniu strigăt plânge
Lângă drumuri prăfuite,
Goi copaci se strâng în brațe
Și-albe frunze cad în noapte,
Ploi de stele sperie luna,
Inundând văzduhul moale.
Cu un ochi privesc spre inimi,
Încercând să le aud,
Vag bătând un ritm de viață
Printre mici statui de piatră
Așezate-n mod haotic
Între mine și-orizont.
Cu un ochi zăresc durerea
Cum se scurge pe pământ
Printre umbre lungi și mute
Strâns legate de picioare
Incapabile de drum.
Întind mâinile spre oameni
Arcuind distanțe false,
Poduri nasc în miez de suflet
Peste frici ascunse-n golul
Ramelor strâmbe de-oglinzi.
ÃŽntre noi nu-ncap cuvinte
Numai lacrimi prea sărate
Rod canale pentru râuri
Pregătite de potop.
Învăța-vom iar să mergem
De la noi la noi,
Spre noi și-apoi în noi,
Ne vom recunoaște iarăși
După modul nostru unic
De-a iubi și de-a uita.