Þi-am spus că, până la urmă, vântul îți va semăna în priviri și păreri de rău... Dar tu nu ai vrut să mă asculți, să crezi că minunile nu durează o veșnicie. Copile drag, vom trage linia și vom aduna; deja mă scaldă melancolia primelor tale cuvinte, inocența cu care mă priveai și îmi vorbeai de dorințele tale care, într-un final, au prins contur. Acum adunăm: roua zorilor, căldura soarelui, firele de iarbă, aripile păsărilor, zborul lin al fluturilor, atingerile tale, sărutul meu, zâmbetele noastre... și dorul ce îmi va șifona din nou gândurile și sufletul.
E prima dată când zâmbesc cu adevarăt; până acum nu au fost decât amare minciuni și piese de teatru ieftin.
Mi-ești drag, copile, să nu uiți asta!
Punct. După linie rămân zâmbetul tău puțin trist și ochii mei ce îți urmăresc pașii. Știam că vei pleca, mă obișnuisem deja cu gândul ăsta, dar totuși durerea mi s-a plimbat nepăsătoare prin vene pentru o vreme.
În urma ta fug frunzele veștejite, semn că toamna și-a instalat cortul și în grădina mea.
Mă ascund în scorbura viselor și aștept vara. Vreau să mă pierd din nou în sărutul tău de catifea.
Poate vei alege din nou să îmi colorezi zilele și nopțile...