Uneori mă întristează faptul că nu sunt la curent cu literatura contemporană din alte țări. Dacă mi-ar cere cineva repede numele unor scriitori contemporani englezi de exemplu, abia aș spune de Nick Hornby și Jonathan Coe, ale căror cărți mi-au căzut întâmplător în mâna. În paranteză fie spus, amândoi sunt scriitori considerați comerciali, de box office, ținând cont că deja s-au făcut filme după cărțile lor în cazul primului autor (vezi Fever pitch si About a boy), ori au scris scenarii, dacă am reținut eu bine și în cazul celui de al doilea. Gândurile mi-au pornit chiar de la cartea lui J. Coe, ‚Casa somnului’, de care am fost încântată la primele pagini (chiar dacă virtuale) insă pe parcurs mi-am mai pierdut din entuziasm. Am realizat că este scrisă după o rețetă destul de vizibilă, cartea începe cu o scenă de sex destul de incitantă, apoi apare o poveste de dragoste între 2 personaje feminine, o mulțime de flashbackuri, principalul mijloc literar folosit de autor de fapt, dar prea multe încât la un moment dat e cam năucitore întoarcerea asta a tuturor personajelor în trecut. Scăparea mare o consider fiind numărul prea mare de reîntâlniri, neplauzibile, plus aceeasi voce uniforma folosită la toate personajele (aici putând fi și vina traducătorului însă nu cred că merită efortul să o citesc și în original), iar firul de mister ce înconjura acel sanatoriu nu e îndeajuns de exploatat De aici și curiozitatea mea, cine e ăsta a carui carte o citesc? Un simplu search pe google după numele lui m-a condus la un site unde erau indexați foarte mulți autori britanici tineri cu biografii, premii referinte critice, etc. Și așa am ajuns să mă întreb cu multă curiozitate și amărăciune în același timp: dar prin vecinii, în Rusia, Bulgaria, Polonia, fostele state comuniste cum arată literatura actuală? Oare trec și ei prin aceleași convulsii ca și noi? Tind să cred că în mare da. Oare editurile de acolo ce politică de publicare și de traducere au? Merg tot pe comercial (Dan Brown, Coelho etc) sau pe autori sud-americani en-gros; își promovează oare tinerii autori incisivi și bine orientați, ancorați în realitate și care știu prea bine că sex sells încercând în felul acesta să își facă intrarea rămânând ca mai târziu să își arate consistența talentului. Dar scriitorii underground? Sau cei marginali? Seamană postmodernismul nostru cât de cât cu al lor ținând cont de reperele istorice? Dar poezia? Și stau și cujet la tinerii autori parcă scindați între un romantism desuet înduioșător până la lacrimi și scriitura realistă uneori agresivă pentru care nu trebuie să ai numai cojones dar și stomac. În timp, adevăratele voci din ambele tabere vor rămâne probabil. Întrebări retorice, cred.
Mă simt cu mâinile legate datorită barierelor de limbă. Dar asta nu înseamnă că nu am să incerc mereu să aflu mai multe în domeniul literaturii contemporane comparate. Mă consider un filolog ratat pentru că asta e domeniul în care aș fi vrut să îmi pot aprofunda studiile. Mă mulțumesc să rămân doar un cititor pasionat (deși refuz să cumpăr cărți exagerat de scumpe ca un protest personal) căutand reviste de cultură de calitate (ultimele achiziționate fiind Steaua si ID și plângând după Lettre Internationale) și folosind resursele mari ale internetului în continuare.

P.s. Romanul s-a terminat fulminant printr-o schimbare de sex si o scena demna de un thriller.
p.s. 2 David Lodge