când vin acasă îmi arunc cheile într-o farfurie vie
în care conviețuiesc toate celelalte metale
pășesc apoi pe covorul bej și înțeleg că este plin de senzații
îmi trage talpa în fiorii lui ascunși, în figurile geometrice tâmpe
îmi arunc două ochiuri în farfuria care-mi reproșează mereu că nu o salut așa cum ar trebui
ajung în camera mea și dau cu capul de aceeași lampă
pe care mama o tot schimbă de vreo cinspe` ani:
,,Au! mă cam doare! sau crezi că dacă sunt bătrână nu simt?"
înțeleg atunci că sunt cam obosită, aiurită și mă vâr în patul care ma strânge în brate cu putere

Doamne! tocmai acum toate în casă sunt vii,
toate în afară de ceafa și sânul meu
pe care le-am găsit în pragul sinuciderii
pe balconul revoltat ca nu e niciodată lăsat
să stea la soare intre zece și unu.