Sambata mortilor



Ora sase douazeci. Desi sunt mort de oboseala si nu am nici un chef de servici m-am trezit cu zece minute mai devreme. Ciudat… Trebuia sa pun ceasul sa sune la sase jumate dar am uitat. Ma ridic bolborosind si cu ochii aproape inchisi. In fiecare dimineata imi promit ca o sa gasesc o solutie ca sa scap de situatia asta asta stupida. As putea foarte simplu sa renunt la serviciul asta de la capatul pamantului care ma streseaza ingrozitor din cauza drumului pana acolo, sau as putea sa ma mut eu mai aproape de el. Amandoua ideile imi par destul de agreabile.
Desi astfel de discutii imaginare le purtam pe fiecare dimineata cu mine insumi de multa vreme, inca nu reusisem sa ma decid care din cele doua idei ar fi mai buna.
Imposibil! Nu mai este cafea! Cotrobai agitat prin toate sertarele desi stiu ca nu o sa gasesc. Am uitat sa cumpar.
Colac peste pupaza nu-mi gasesc cheile…


*


Soarele abia a rasarit si afara miroase a primavara. Pasarelele canta intr-un ritm alert si deschis. Strazile sant pustii si tacute. Nu stiu de ce dar ma simt ciudat. Ma simt singur. Pentru prima data, in dimineata asta, nu am intalnit-o nici pe femeia ce cara plase pline cu sticle de lapte, nici pe fostul meu coleg de generala ce lucreaza la un ziar local, nici cu vecina de la patru care imi zambeste complice pe fiecare zi la aceeasi ora matinala.
Ceasul arata sapte treizeci. Trebuie sa grabesc pasul altfel iar intarzii si nu ar fi prima data saptamana asta.
Singurul lucru care ma bucura dimineata la locul de munca este intalnirea cu Fetita, o catea foarte slaba, si cu cei cinci catelusi ai sai ce casca plictisiti la gandul ca incepe o noua zi. De cum ma vad incep sa scherlaie incet si sa se gudure pe langa picioarele mele. Ma intristeaza faptul ca am uitat sa le iau ceva de mancare asa cum fac aproape in fiecare zi.


*


Incerc usa. E inchisa iar eu nu am cheile asa ca trebuie sa astept. E opt jumate. De ce nu a venit nimeni pana la ora asta? Ma intreb ce vor zice colegii mei cand vor vedea ca am ajuns inaintea lor, fiind obisnuiti ca mereu intarzii.
E liniste. Dumnezeule!! E ora noua! Nu e drept! Eu am intarziat marti, ba nu, miercuri, zece minute si imediat mi-sa atras atentia!…Cred ca totusi era joi. Nu mai stiu.. poate chiar vineri. Vineri? A,nu! Nu vineri. Nu avea cum sa fie vineri. Pentru ca…azi e vineri. Da. E vineri.
Imi repet obsesiv in gand:azi e vineri, azi e vineri, azi e vineri, desi simt cum intreg trupul imi este inundat chinuitor de realitatea faptului ca azi …e sambata!
Hm… Ziua mea libera. Ziua pe care am asteptat-o intreaga saptamana doar pentru a simti senzatia somnului odihnitor pana mai tarziu…
Pe langa el trec doua femei ce vin de la biserica cu cosurile lor frumos impletite. Acum sant sigur. E sambata.
E sambata mortilor…