mi-am dezbracat camasa de otel,
iar sabia pierduta e, pe camp de lupta.
mi-i mana dreapta-nsangerata
si ochii-s goi sub fruntea supta.

mi-i bratul greu, mi-i fata arsa.
in barba sange scurs si tina
s-au strans si-mi amintesc mereu
de mortii cei fara de vina

mi-i parul naclait de sange,
si-mi cade peste pieptul rece,
e noapte-n departari de timp
ce parca nu mai trece.

palatu-i gol, pierdut pe stanca-n noapte,
si numai eu, revin mereu ca o stafie,
din lupte care poate nu mai sunt
spre a-mi urla singuratatea stravezie.