Doua mari inlantuite privelisti, le am cand cutez sa intrevad prin chipul unei femei ce mi se arata, ca fiind(potential) in mod virtual aleasa.
Cea a bunei, desteptei, pubertei, disperata de ceea ce nu cunoaste, si cea a traitei femei, din ce in ce mai proasta, nu ca ar fi, ci satula de ceea ce n-a gasit, in promisul abia parguitului ei san, tinjind la primul ce i-l va suge.
Mirata mai mult decat neglijenta, e in afara dansei, caci inauntru sunt oricum destule genii, isi va sterge urdoarea de atata plans, cuvantand suav spre primul prolific, in parerile ei de singuratica, si-apoi, calugaresc spaimant, venit din frica de dumnealui, ce-i parea atat de gentil, isi cheama prietenii s-o apere de vartejuri, ce s-ar putea cuibari in orice ungher, cat mai stingher, putin umed, daca s-ar putea, adanc, pierdut in necunoscuta-i fiinta.
Nu-i place decat la inceput sa vorbeasca, atunci cand flirtul se confunda cu dorinta. Restu-i in van, placerea fara armistitiu e trecut lipsit de promisiuni, cum doar la curti se fac, aur de-un veac, dar prea putin pentru o viata.
Cativa catei se-arata bine, dar si mai bine mai multi plozi, pentru-o iubire asigurata. De nu-s, nu mai conteaza, esti un mitocan, si imi omori dihorul, cu-al tau miros de dictionar; Acum ca pot si este vremea, ma pot lipsi si de catei. Ce bine ca n-am avut copii!
Nu stiu de ce femeia si-a imaginat, ca daca ii esti fidel, trebuie sa-i mai si demonstrezi acest lucru. Nu stiu de unde naivitatea, ca barbatul nu se satura; si abia acum inteleg: daca ea nu se satura, inseamna ca nici eu. Dar eu cu ce imi sublimez aceasta dorinta? Si ea ce face in acest timp? Cu cine?
Pai daca eu cu nimeni, ea inseamna ca tot cu nimeni, nu? Cine e acest nimeni? Mama nu e, tu nu, ca bei cu mine in acest bar; altcineva nu ne cunoaste; Sau ne cunoaste si nu stiu eu?
Femeia o face cu cine nici geniul nu gandeste; se razbuna chiar de sufera, si sper ca da, caci altfel e o fiinta scarbavnica; nici macar cuvinte n-am care sa ma mai intoarca pe drumul mereu visat, cu mana intinsa sarutand asfintitul. …
Ce porcarie! Nu ca ar fi, ci ca nu cunosti acea mizerie de om cu care o faci atat de repede cat sa scapi de reptile si sa dai de virusi.
Ma doare cat sa spun c-am cunoscut-o, cat sa stiu ca nu stie ce face, cat sa caut ce si ea cauta: un „oooooooo”, care sa ne sfasie sufletul pana murim.
Un simplu „”ooo” ne poate reda tot „aaaaaaaaaaaaaa-ul” vietii, acest urlet de neimitat, al unei vieti traite!