Antropologie Aplicată
sau
Trei Povești Orientale

1. Limba de sat

Filmul lui Mel Gibson (The Passion) mai că a salvat limba arameică de la pieire. După experimentul, mai mult sau mai puțin reușit, de re-creare a atmosferei biblice prin utilizarea limbilor vorbite în Palestina din vremea mântuitorului (sărmanii actori!), numărul doritorilor de a studia arameica s-a triplat. Limbă semită veche, ajunsă limgua franca în orientul mijlociu încă din mileniul II î.e.n., cunoscută și ca limba lui Hristos, ea se mai vorbește într-un singur sat – Maalula, Siria, la 30 de kilometri nord de Damasc.
În afară de acest merit, care aduce în țară mulți turiști bolnavi de istorie, Maalula mai găzduiește și câteva mănăstiri creștine, cea mai cunoscută fiind Sfânta Tekla, în care se păstrează și moașele sfintei cu același nume. Se spune că Tekla, fugind de prigonitori, a ajuns la un munte abrupt, peste care nu putea trece, dar atât de mare i-a fost credința încât muntele a crăpat și i-a deschis un coridor îngust. Atât muntele, cât și calea prin el (săpată, aparent, de râulețul care și acum fuge prin ea) s-au păstrat.
Satul se înghesuie între două stânci și și-a cocoțat casele una peste alta, astfel încât acoperișul vecinului de la nivelul inferior servește drept curte. N-are loc sub soare nici satul, nici limba. Din an în an tot mai puțini localnici o utilizează curent – îi ia locul limba arabă, limba de școlarizare, limba instituțiilor statului, limba filmelor și a posturilor de televiziune accesibile.
Un zvon răutăcios spune că un grup de studenți orientaliști francezi care studiau arameica, au bătut drumul până la Maalula special pentru a o auzi vorbită de nativi, dar, ajunși la mănăstire, au fost întâmpinați de exclamația paznicului, în arabă:
- Ah! Arameica? Desigur! Desigur!
După care acesta a scotocit prin sertare și i-a pus să asculte o casetă.
A fost sau nu așa – nu știu, dar că limba e în pericol de dispariție asta e sigur.
Problema satelor peste tot e aceeași – tinerii pleacă, tradițiile dispar. Un băcan din sat mi s-a jeluit că acum nimeni nu mai vorbește arameica în case, doar câteva cuvinte locale. Mi-a spus asta în șoaptă – e secret industrial – dacă află turiștii, nu mai vin. Am testat câțiva localnici, care mi-au ciripit câteva fraze și din faptul că nu am înțeles nimic, am dedus că e vorba de Ea.
În toamna anului 2004, pe lângă mănăstirea amintită mai sus a fost deschis un institut de studiere a limbii arameice. Conducerea Siriei s-a lăsat convinsă că diversitatea contribuie la dialogul democratic și generarea de idei, cel puțin în cazul acestei “diversități inofensive”, pe cale de dispariție, care mai generează și venituri din turism și a pornit o campanie de salvare a arameicii. Chiar la sfârșitul anului 2004 un deputat sirian de origine din Maalula a vorbit în arameică la o întâlnire oficială, gest de curaj în capitala naționalismului arab.


3. Diamante, Război și Fotbal...
De prin mijlocul iernii mi s-au schimbat vecinii. Cinci frați din Deir-az-Zor și-au luat tălpășița și au fost înlocuiți de trei fotbaliști liberieni. Prince, Ivine si Joshua - sunt de o vârstă cu mine și și-au părăsit țara din cauza războiului.
"Liberia e cea mai frumoasă țară din lume" îmi povestește Prince, care e mulatru (cu tată libanez și mamă liberiană). „Þara Libertății... Avem cele mai mari plantații de cauciuc din lume, diamante, aur, lemn... Uneori când plouă, apa spală bucăți mici de aur și le scoate la suprafață. Am văzut asta cu ochii mei și eram în Monrovia (capitala Liberiei)! Sunt țărani care-și lucrează pământul și găsesc diamante... Străinii le cumpără pe nimic și le vând pe bani grei in State sau în Europa..."
Dar bogăția Liberiei îi alimentează în primul rând gherilele militare. Istoria acestui conflict e prea complicată ca s-o explic aici. Din câte am înțeles, un președinte liberian a fugit cu bugetul țării în Statele Unite unde a fost arestat si condamnat. În scurt timp însă evadează dintr-o închisoare federală americană și apare în... Libia (încă o minune din șirul lung), unde cu mulți bani și arme produse în SUA își înjgheabă o armată de mercenari. Vreo 15 ani durează războiul civil pe care l-a început acest individ. Din 3 milioane populația Liberiei a ajuns la 2.
Printre refugiați se găsesc și noii mei vecini. Au venit la Damasc pentru că au plecat în grabă și Siria era una din puținele țări care au fost gata să-i primească. Și băieții mor de plictiseală. "În Liberia lumea se veselește zi și noapte... Zi și noapte... Când a început răfuiala liderilor militari un milion de oameni s-a refugiat pe teritoriul ambasadei SUA...", văzând privirea mea neîncrezătoare Prince explică: "America are în Liberia cea mai mare ambasadă din lume. Sau cel puțin din Africa la sigur. Și știi care a fost primul lucru pe care l-au făcut refugiații? Au început să danseze! Ha-ha-ha... Americanii credeau că suntem țicniți. Peste gard era război, iar noi dansam... Daaa..."
Engleza liberienilor e specifica - ei nu se obosesc sa pronunțe cuvintele până la capăt si le îneacă intr-un fel de "eee".
Prince continuă: "Știi... În campusul studențesc din Monrovia dacă vrei să faci sex, bați în ușile camerelor fetelor și spui: "Fetelor am poftă de sex. Vrea cineva?" Poate că vei fi refuzat în două-trei camere, dar în una din cinci la sigur găsești o fată care spune da. Pe când aici (în Siria) e sfârșitul lumii. Uneori văd o fată care-mi place și dacă o salut se sperie și fuge. Una o dată chiar a strigat poliția. Nu înțeleg... Ce e rău în a saluta o fată... Eu doar vreau să le salut.".
Râdem cu poftă. Deja cunoaștem peripețiile naratorului. A fost nevoit să fugă din Libia, unde avea contract cu un club de fotbal, pentru că l-a prins președintele clubului, general de poliție, cu soția (generalului) mai mult decât dezbrăcați în propriul palat.
Prince, Joshua și Ivine sunt fotbaliști semi-profesioniști. "Semi" pentru că în Liberia nu există fotbal profesionist. În Siria nu se antrenează pentru că cluburile de aici nu au dreptul să folosească străini. Îi întreb de ce nu merg la un club doar ca să se antreneze, nu să joace. "Dacă te antrenezi cu un club, acesta e responsabil pentru tine. Dacă te accidentezi? Și dacă nu joci, nici un club nu te acceptă la antrenamente..."
Planuri de viitor? "Poate în Turcia sau la un club de divizie secundă în Europa..." Băieții zic că au nevoie de o singură lună de antrenament intensiv pentru a reveni la forma optimă. Între timp fac "fitness". Câte 250 de flotări în fiecare dimineață.
Joshua spune ce cred cu toții: „ Weah e cel mai bun fotbalist african din toate timpurile... Weah... Weah e idolul meu. El a început de la zero și are acum tot ce dorește... Slavă, femei, bani... Când Weah vine în Liberia toata lumea vrea să-l vadă... Toată lumea e în Monrovia. Toată Liberia îl iubește pe Weah."
Oricum aș începe o discuție ajung să aud noi elogii aduse lui Weah. "Weah era perfect. El avea forță, înălțime, viteză, dribling, șut, rezistență...".