Cum probabil nici nu mai vreti sa auziti de mine, ceea ce nu m-ar mira, prin simplul fapt ca insistenta mea de a sti ce faceti, si nimic mai mult, v-a lezat vadit in cele mai profunde ascunzisuri ale bunului simt de-a ma recunoaste…; ca de alte sentimente (deja cu regret) nu va mai cred in stare, va transmit oficial ca sanatatea mea fizica, cat si cea mentala, de care va cam indoiti(oricum cand sunt acolo, aceeasi maladiva intrebare, de la mama, ma asteapta; „ce? ai patit ceva?”; de parca ti-ar fi pasat in zecile de mii de zile de bolile pe care doar eu ti le-am relatat din frica; de multe habar n-ai; ), se afla intr-o stare oarecum ireprosabila, dat fiind ca am si eu cativa ani, putini, dar destul de greu incercati de viata depravata pe care vi-ati inchipuit-o.
Daca este sa-mi asum greselile, o fac cu placere, pentru ca-mi apartin si prin infimul ajutor pe care l-am primit din partea voastra(si nu ma refer la bani; ci la minimul suport moral; chiar si-o „urecheala” parinteasca, daca stiti ce-i acest cuvant banal tiparit in dictionar), am invatat mai mult decat greu, caci refuzam, ca in lume poti trai si singur. Nu ca as fi vreun impatimit de dadaceala, ci cat sa stiu ca pot merge spre fosta casa in grele momente, nu neaparat pe umarul tau mama pe care il sfasiam cand eram mic, ci undeva intr-un ungher care sa-mi aminteasca de faptul ca am parinti.
Sunt case in care merg si parintii sunt mai legati ca inainte de copii; exista ratiune, intelegere; Raul s-a lasat deoparte pentru a cladi ceva; o prietenie cum nu exista intre nici un prieten. Parintele acum tace, nu supus, ci constient si increzator in odrasla de langa el, care macar la butonat telecomanda, e mai bun.
Parinti ce-si apara avutul si idealurile prin cei ce-i succeda, cu-o mandrie demna de orice stima si invidie pentru nefericitii ce n-au parte de asa ceva.
Mi-e frica(aproape ancestrala) si sa va mai sun; de privit mi-e spaima de ura cu care ganditi, si-n tot ceea ce-am facut ca sa-mi repar greseala de-a fi fost tanar si „prost”, am ajuns sa locuiesc, cat sa va inlocuiesc, in acelasi bloc; obsesie zadarnic implinita. Sterpi si plini de ura de parca v-as fi mancat din fericirea ce ati fi avut-o fara mine, m-ati convins sa vand raiul pe care il visam, inca din mansarda.
Obsedat de prea voi, ati distrus o familie, un camin si un viitor necunoscut.
Va inteleg dezamagirea de-a fi fost copil problema, cum se exprima cei ce n-au copii; imi amintesc si eu de cat de indaratnic am fost si de cum v-am „devalizat” casa; dar iata ca nu ma droghez, n-am ajuns la puscarie, si chiar daca n-am facultate, ma descurc cu doua limbi straine si pana acum nimeni nu m-a facut dobitoc.(in afara de cei ce sustin ca am pierdut prin faptul ca nu am putut „lasa” de la mine; de parca aveam ce sa va las. Ironic nu?)
Cat despre siretenie(un alt stereotip de-al mamei, de prin cartile ei multe si groase, care i-au subtiat din profunzime; mai ales ca era vorba de produsul ei finit, cumparat ca la taraba intr-un camin, in care zice-se ca si-ar fi petrecut ceva timp, pana sa aleaga), pe care mi-o tot acordati ieftin si fara fundament real, murdar, ba chiar desfiintator pentru un om de 32 de ani, mi-am folosit-o in scopuri mai mult decat familiale(nu familiare!deci ceva cunoscut, meteahna, etc). NU SA-MI DATI, ci sa stiu ce dracu faceti si ce-mi mai fac rudele; DACA LE MAI POT NUMI RUDE, dupa ce m-ati ucis peste tot.
Zgarciti in tot ceea ce-ati facut, hulpavi in comunicare. Mi-ati ascuns tot, pentru ca am avut tupeul sa plec de acasa, sau mai stiu eu ce cosmare aveti.
Plecare de care nici nu vreti sa va aduceti aminte; adica ce mint, ba chiar va aduceti aminte! Am plecat si n-am mai aparut!
Daca mi-as fi folosit creierul la scornirea unor infinite motive de parasire a copilului si de ascundere, ca pe o greseala genetica de la NASA, asa cum ati facut-o voi doi, asa fi fost geniu! Dar eu sunt singur si desi am capacitatea dublata de a privi per ansamblu, numarul de neuroni cat pentru doi, n-am inca timusul copilariei inca desfiintat. Ma refer la urma ei fizica demult apusa, dar inclestata de conexiuni electrice date de simple aduceri aminte. De la miros, care este cel mai puternic pana in clipa mortii, pana la mici scurtcircuituri cerebrale, ce ne amintesc de chestii banale, ce-ti pot provoca atac de cord.
Dar ce vorbesc de funie in casa spanzuratului?
Nici funia, nici spanzuratul nu stiu cat pot duce. Se accepta reciproc pentru o cauza comuna. Sa moara? Nu! Strangularea! Funia e prelungirea mintii omului; aceea care nu face compromisuri.
Funia e constientizarea a ceea ce omul are de mult si cu teama; moartea!
Continuand……..
L-ati crescut si pe Aurel in acelasi stil; l-ati deformat urat cum n-ar fi fost de-ati fi fost macar corecti vizavi de voi insiva; de mine nici nu ma mai intereseaza!
I-ati incurajat cateva amintiri de copil, sa le transforme in ceva monstruos si inexistent! „Lasa Florine, ca la cum il chinuiai pe Aurel, ce-ai vrea sa faca?”
Justificari pline de nonsens, se-nalta rezonant, chiar legitimat, in aula fabricii de cretini, ce raspund la comanda, mai bine ca la reflexul lui Pavlov.
Unul din ei e frate-meu!
Daca va intreb cu ce v-am ostracizat incat sa va schimonositi ratiunea, mai mult de doua randuri n-ar fi coerente. Restul de mii de pagini ce mi le-ati insira ar fi vorbe nebiodegradabile in mintea oricarui om ce a avut, nu scriptic, nu facuti la intamplare, ci pur si simplu, care a avut parte de fiinte de care sa-i si-i mai e dor cateodata.
Cat despre acuzatiile mai mult decat retarde, incepand cu basmele pe care le auzeai(pentru ca omul aude ceea ce putin vede, si vede ceea ce n-aude!) prin fabrica; vezi o Liliana Vasile(care in naivitatea mea, nu cred ca te-a mintit si nu aveai ce sa auzi de rau de la ea), un Tudorache(innebunit ca-si pierde painea, dupa ce, considera el, a lins prea mult cat sa moara la batranete de foame), sau toti handicapatii de care te-ai inconjurat(in frunte cu Ratiu, acea capusa monstruoasa, fara de care, evident, fabrica nici nu se inventa, mai apoi altii si altii pana la frustratul de Stein, care ti-ar fi dat si cianura numai sa-ti ocupe fotoliul, ceea ce si a facut si mi-e mila de el) si atatora carora le-ai facut burta mare; mi se pare dezgustator! Puteai sa ne pui fata in fata; cu cine aveai o problema. Dar mai bine sa ma dai pe mine dracului, decat sa dai o fufa, sau un fanfaron afara.
Ce-am zis si voi afirma in continuare, este ca nu m-ai ajutat cu nimic!
In luare de comenzi sau accelerarea lor; in clientenism; nepotism etc.
La cat de sabotat eram in fabrica ta, mai bine nu era a ta.
Nimic din ceea ce nu era neadevarat n-am cuvantat acolo; nu vad care-mi era interesul. Sa-ti trimita Mihaela garda? Pesemne nu mai ganditi! Ea n-are nici o treaba cu garda si nu face sesizari. Din ziua acea Mihaela a zis ca nu mai are ce discuta cu voi. Si mi se pare normal; Ati mai enervat-o la nunta când ne-ati promis cateva zile „de miere” in raiul acela numit Provita, ca apoi sa negati si sa urlati la noi ca la niste handicapati! Urlati in neputinta voastra de-a ne spune in fata, care este motivul. Motivul? Simplu! Ati mintit de dragul nuntii, crezand ca miliardari fiind dupa acea nunta, pe care am s-o sterg din memorie, casete sau poze, o sa mergem pe „coasta de fildes, aur, platina etc”. Noi din nunta aia ne-am facut datorii pe care cu greu le-am achitat, si daca nu erau socrii, vai de curul nostru. Deci din nunta ne-am facut parchetul, am fost o saptamana la niste rude de-ale lor in gazda, si…surpriza, ne-am luat un video.
Deci era greu de crezut ca o sa ne gandim la cine stie ce coasteJ))
… Si daca nu erau banii vostri, am fi ranit poate prin restaurant, caci socrii, in zgarcenia lor, n-au avut decat un pamant pe care l-au vandut, ca sa aiba fii-sa casa; sa se marite!
Singura multumire, era ca intru cum credeam, in randul oamenilor asezati, dar atat de singur printre rude, la care ma uitam la cat s-au imputinat, si ei se uitau muti la de cat de mult am crescut, ba chiar si eu imbatranit.
Cat despre ce am discutat cu Anca o alta fiinta bolnava, imi pare rau ca n-am inregistrat convorbirea. Oricum rau la rau trage. Va asemanati incredibil. Mai putin Mache, care nu cred ca se preteaza la asa ceva. Asa ca nici Horia nu prea mai are multe de vorbit cu ai lui.
Aveti tupeul sa-mi vorbiti de ascunzisuri, cand chiar in Tei fiind v-au venit rude si nici n-am stiut.(lasandu-i pe cei doi Mircea pe care i-am putut vedea. De ce, nici nu ma intereseaza. Pe primul, cel mic, cand era ziua ta, tata, accidental pe al doilea, ca probabil a insisitat sa ma vada, caci din cate stiu ma aprecia de mic, si aflase ca stau cu voi in bloc.)
Ma sunati cu o saptamana inainte de a pleca in America sa-mi ziceti l”La multi ani!”(mai bine imi urati moarte usoara, ca e mai buna ca orice; chiar si decat sanatatea!), ca eu sa aflu de la fabrica dupa o saptamana? Si-mi vorbiti de moralitate?
I-am scris si Catalinei din America, cu gandul ca poate ma mai poate lamuri, cu destule ce le aveam in cap; Si ea-i in lumea ei de acolo(oricum am scrisoarea; e foarte eleganta pentru ceea ce ar fi trebuit sa scriu) si confidenta dupa cum a promis. Tipic familiei Jurcan!
De ce si-ar strica vederea cu scrisorile mele electronice, cand le poate barfi la rece cu lupii. Dar ce stie ea, decat ceea ce i-ati spus. Mai bine ma declarati mort!
Din pacate nu mai aveti nici varsta, nici puterea de intelegere. Din ea a ramas o coala innegrita de manie, fara macar cateva explicatii inteligibile, iar ultimii mei 15 ani s-au scurs intr-un noian de intrebari fara raspunsuri.
Credeam ca ma lupt cu morile de vant, dar eu neexistand, nimic nu exista.
In lumea si in marea voastra familie; cei ce se ridica la standardul vostru ridicat de afaceristi dezinteresati, normal, va petreceti finalul intr-o fericire pe care pe mine ma depaseste; dar normal, ce se mira un bou ca mine?
SA VA INTRE BINE IN CAP!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
N-AM VRUT NIMIC DE LA VOI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! OBSEDATI CE SUNTETI!
POATE DOAR O RELATIE DE FIU PARINTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DE-AS PUTEA CALCULA TOT CEA-TI FACUT PENTRU MINE VI LE-AS PLATI BUCUROS CU VIATA, CA PREA V-A AFECTAT
CAT DESPRE BANI; SUNT DESTUI TARANI, MAI NOU INFRATITI, CARE ABIA ASTEAPTA SA CRAPATI! AVETI CUI SA-I LASATI.
Sau poate ca ei au venit cu pamanturi, si oratanii, transformabile in multi bani si de aceea ati acceptat casatoria cu drag la Aurel.
Ca si la mine: „lasa draga ca au destui bani”. La ce dracu ar trebui sa vii cu macar 50% din bani?
Imi pare rau ca v-ati ales doar cu zeci, sau o suta de mii de dolari, ceea ce sincer, mi se pare deplorabil, fara sa vorbim de bunurile fixe formate din spatii comerciale, inclusiv cel din centrul istoric, care desigur e impartit cu rudele voastre de sange: Ratiu si Stein. Poate ca ei vor avea parte de toate pana la urma. Caci exista metode simple de acaparare. Poate nu au rude; ar fi o scapare…
IAR EU, IN GENUNCHI PE STRADA SI N-AS MAI LUA O FELIE DE PAINE DE LA VOI.

Cam astfel mi se termina epistola, cu tot amarul meu; ca de-al vostru m-am saturat pana la greata! E timpul sa mai fiu si eu suparat; voi v-ati jucat destul cu-a mea soarta, de-a lovitii de soarta.
Ar fi cred penibil sa va mai urez ceva; sa va ureze cei in masura!
Multe s-ar povesti, dar inutil. Din acest moment ne putem considera doar tiji(adica cu nume de familie intamplator la fel; nu ca n-ati sti, dar sa va sune bine in creier)
De voi muri inaintea voastra, ceea ce nu este imposibil, nici partasi(mult spus; nici macar la 20 km apropiere sa nu fiti) la aruncarea cenusei sa nu fiti!.
De restul ma ocup eu cum voi considera; pe aproape oricum, macar de mine!
PS
Mai nou am auzit ca v-am batut cu usa(se referea mai mult la maica-mea); e un banc chinezesc, sau gripa aviara v-a redus creierul la nivelul unei nuci putrede, cat sa raspanditi acest sport? "A bate cu usa !" O sa intre in istorie!:))(Acest semn, inseamna a rade cu pofta!)
Nu-mi incape dezamagirea pe aceasta scrisoare; o las pe mai departe, s-o simtiti pe pielea voastra!
Cat despre ceea ce am auzit despre Aurel, imi pare rau, cat sa va spun, ca n-am ce va face!
Eu-s ala rau, de care nu va impiedicati; el, bunul, va trimite unde va e locul!
Pustietate si singuratate, cu tot cu binevoitorii vostri prieteni(nu le-ar fi rusine! au si ei copil!)
In lumea fantastica a degradarii umane, pana a va desfiinta in fata copiilor, inca n-am ajuns. Dar cu ajutorul vostru am facut-o!
Nici frunza din pom sa nu cada cand EU cuvant; viermi tarati prin minciuna de nu-si mai stiu nici inceputul!
Nici macar dragostea de femeie nu m-a dezamagit atat cat ati facut-o voi!
Voi muri cu cosmarul ca v-am cunoscut!