Sunt devorata de un gand de iarna. Timpanele-mi susura o inganare ludica. Preludiul mortii e tracasat. Oameni molai trec pe strada, orbi de culoare si transparenta.
Ma-nchid, si-apoi mimez ca sunt.
Alt gand cabrat-visam ca-mi taiam parul cu un cutit, dar imi crestea la loc, mai vartos, si-mi faceam streang. Ochii imi curg carbonizati si raman oarba. De ce sa plangi cand nu mai e nimic de plans? Zambesc doar ironic, la viata tragic-comica pe care o traim. Ar trebui sa invatam sa uitam, poate asa am reusi s-o luam de la capat in fiecare zi.
Ziua asta, ca o gravida pofticioasa, nu cred c-o sa-i ajung pe-o masea, ca eu n-am vlaga, alunec, si ma topesc in ea.