O noapte...afara intuneric bezna.Luna plina parca se lupta sa existe,stelele sunt acoperite de cerul intunecos...
Casa,invaluita de intuneric si tacere doarme... vegheaza, protejeaza.Eu stau si privesc prin pleoapele inchise lumea ce mi se arata : toti merg,vorbesc,exista dar totul in tacere...
Ce vad?! Ma vad pe mine cum merg agale printre oameni...Stau si incerc s-ai inteleg,ma uit in ochii lor,si caut un raspuns..Nimik!Si totul cufundat intr-o tacere..Tzip..Nimik!Continui sa inaintez pe strada..Devin un fulg ce zboara..ma las impinsa de un vant...Tacere...tarecea ma apasa...Singuratate?!...Si daca e ...ce daca?!..Atatzia oameni imprejur..si sunt atat de singura...O lume -ntreaga'n jur..si totusi nimeni...Nimeni al meu...Nimik al meu...Doar eu....Singura...Si merg..nu ma oprescSi caut..ce caut?!...Nu stiu...Pe El? ( imi zice gandul)...Pe el...care El?! Cel care'ntarzie sa vina?!Si tzip...Nimik!!!...Si plang...dar nimeni nu ma baga'n seama..tre' sa-mi revin...Singura!Si, nimeni,Nimik!!
E frig,noaptea albastra si marunta ma-nconjoara.Si cade fara mila peste mine dar poate e mai bine caci ploaia lacrimile imi ascund…si ploua…si ploua…
Incep sa fug pe strazi dezamagita de toti care trec indiferenti pe langa mine…Pustietatea care ma ademeneste e mult mai primitoare ptr mine.Si,astfel,singura cu toata singuratatea ce m’apasa,cu o luciditate franca incep sa ma analizez.Ceea ce reiese ma-nspaimanta si ma ingrozeste…dar am reconfortez spunandu-mi ca e doar un vis acesta totul…iar cand ma voi trezi la realitate va fi..mai bine..sau poate chiar mai…rece…