Vant negru bate-n sufletul meu, flori mortuare asezate bland la geamul meu...geamul prafuit de timp; urme de degete ciuntite..scrijeliturile tristetii. Cosciugul meu imi sta atarnat de gat, ca o povara a vietii...Nelinistea in suflet mi se-asterne, odata cu trecerea neincetata a timpului.
Poetii morti imi sufla idei printre plansete; ei isi plang durerile, isi plang suferintele...le revarsa asupra-mi, obosindu-ma. Cu timpul, florile mortuare vor disparea, prafuite de timp! Lumea...murdara de pacatele noastre, ma va uita; nu voi mai fi nimic decat un mormant acoperit de buruieni crescute liber, cu "regrete eterne" scrise in josul unui nume, cu aurul de pe cruce purtat usor de picaturile de ploaie, purtat...catre mine!