eram într-o poză alb-negru de vreun an și ceva
întins pe burtă gustam din degete pe săturate
când nu îmi ajungeau urlam după altele
se vânturau prin fața mea răsfirate
trosnind nu-mi erau pe de-a-ntregul

trăgeam de ele doar ale lor lungi
pe atunci nu știam
credeam că toate mâinile sunt ale mele
și trebuie să le țin pe aproape
să pot zbura

dezamăgit am îmbrățișat lumea cu doar două
m-am trezit în picioare
de atunci merg cu degetele prin suflete
lungi sau scurte aspre moi
toate sunt întoarse pe dos
degetele mele se pun singure pe rană
dar nu se pot opri
se întind prin toți și toate mirosind urât
într-o zi am să le spăl
să se întoarcă în mine
mâinile inimii

degetele mele
să nu ma mai doară prin oameni