Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
și cald,
care sfarmă asfințitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici ființă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
și nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi și înainte,
mângâiate și cuminți,
fără frați, fără părinți...

Iar eu cred...
Și cred în ele...
Și trăiesc
Fără ființă
Din credință...