Am lucrat undeva în Banat, unde pământul, solul, are niște însușiri deosebite. E mult mai aspru și mai sărac.Solul ăsta poartă numele de lăcoviște asfaltoidă.Înainte de 1970 l-au studiat chiar și americanii, nu au reușit să facă mare lucru! Lăcoviștea asta are proprietatea că dacă plouă se umflă, se gonflează iar vara dacă nu plouă drumul este ca de asfalt, de unde și denumirea. Dacă seceta e prelungită pământul se crapă, se crapă atât de tare că poate calul să-și rupă piciorul dacă intră cu copita într-o crăpătură.
O oaie neatentă,
a intrat cu piciorul într-o crăpătură.
Chinuindu-se să-și scoată piciorul,
i s-a rupt clopoțelul de la gât,
căzând, acesta a nimerit și el
într-o crăpătură,
l-a înghițit pământul.
Clopoțelul a început să curgă în jos
spre fundul pământului,
se auzea cum plânge,
clinc, clinc, clinc.
După o săptămână un țăran
care a trecut pe acolo a auzit,
clinc, clinc.
După o lună se mai auzea,
clinc.
A venit o ploaaie,
a adus din nou viața peste pământ
dar a omorât
clopoțelul.