Îmi retrag încet mâinile din ceară rece. Înlătur șuvița care îmi incomodează ochiul stâng.
Acum pot privi în pace tăcerea cum sculptează găuri în piele.
Am buzele uscate. Cana este goală, mai goală decât mine.
Dincolo de sticlă e viața.
Mă simt ca într-un incubator. Venele stau să spargă de presiunea sângelui.
Ticăitul ceasului e obsedant. Sunetul respirației sacadate e singura muzică pe care o mai suport.
Să taci!

...

Pe hol e o oglindă mare care îmi păstrează portretul de "doll". Păpușile nu plâng nu au cearcăne.
Oglindă mincinoasă!
Umbra se ascunde după perdea îi dă conturul meu mic.
În cămară miroase a scorțișoară și praf de oase.
Amețesc de atâtea imagini îmi fuge și marmura de sub tălpile tocite.
Recitesc în flashuri cuvintele tale.Cu puncte de suspensie.