Bătrânul ceas nu mai ticăie, probabil că și lui îi este la fel de dor de tine ca și mie. Ar fi putut să aleagă una din miile de secunde ce au trecut pe lângă el pentru a se opri, dar acum lasă liniștea peste mine, oprește o clipă pentru mine. Cred că măine dimineață îl arunc. Au fost atâtea clipe, când eram cu tine, pe care aș fi vrut să le incghețe-n timp, dar se încăpățâna să sară orele cu viteza cu care sar fetițele în generală coarda.
- Bătrâne ceas, singura ta scăpare e să faci orele să curgă repede și să lase chei în urma lor care să-mi fie scurtătură până când se intoarce, altfel mâine nu vei mai avea cui să-i ți condică!