Un loc demult neumblat fără oi sfinte cu resturi de dulce la rație și creste tocite până-n adâncul pământului și cine știe până unde ajungeau. M-am trezit străinul lui într-o piață doldora de pietre șlefuite parcă aruncate pentru un singur vis și nu știam încotro, citeam doar la o zvârlitură “Unirea”, pe un lemn cățărat. Ar fi trebuit să fiu în Buzău orașul bunicilor unde numele ăsta îmi aduce aminte de o stradă sau un bulevard, dar cineva s-a încăpățânat să mă ducă mai departe pentru că doar visez și visele ți se întâmpla oricum, cu voie sau fără voie. Aerul plin de praf tăiat de suflare să poți privi mai departe îți apropia tot împrejurul, până și oamenii mi-erau mai aproape îmi vorbeau. Îi întrebam unde mă aflu și pe unde m-aș putea întoarce. “Unde sa ma intorc?” îmi arătau toți un drum spre singurul loc nepietruit și mai înalt decât mine și dorințele mele. Am mers preț de un deal și am tot urcat cu oameni pe margine, așteptând cu mâinile întinse grăuntele de zahăr să le picure palmele cât mai mult, nu-mi aminteau de nimic erau doar altfel decât am îndrăznit să îmi imaginez vreodată, parcă erau începutul. Aproape de vârf am întâlnit o boltă înalțată de coloane romane, iar undeva în susul lor pe o piatră, am citit de la dreapta la stânga, parcă, CSOA, scris cu litere mari și înghesuit ca pentru acele locuri. Nu m-am mirat, doar că am încercat să despart literele pentru a înțelege mai bine, dar n-am mai avut timp. Noaptea mi-a ridicat pleoapele și toată bezna ei mi-a înecat locul, când poate, ar fi trebuit să aflu cine sunt și de unde vin.