Cobor cu o stație înainte de intersecția mare în care-mi pierd sau îmi adun gânduri de câte ori mă întorc acasă. La Sauvé coboară multă lume... in locuri diferite din Montréal, Sauvé e stație de metrou, de stradă, de grădiniță, de centru comercial, de librărie, de... în solarul cu lume și câini, joaca e în toi. Mă lipesc de gard și privesc. Arunc câte un biscuite să nu mă latre vreunul când, în alergare după băț... Toți câinii aleargă, se joacă... câini și oameni-stăpâni... doar unul stă trist lângă o femeia absentă și un copil de vreo 4 ani. M-a văzut sau a simțit biscuitele... ia bățul de lângă el și aleargă la mine. I-l primesc și-l arunc spre femeie și copil. Aleargă, și iar l-aduce. Joaca se încinge, până când întru în curte, cu biscuitele la vedere. Ne jucăm amestecându-ne cu ceilalți câini. La fiecare trofeu adus (același băț), câinele se bucură și de un biscuite. Așa, în joacă, ne apropiem tot mai mult de banca pe care stau cei doi și ne privesc, când nelămurit, când indiferent. Îmi mai fac o data curaj și... Femeia se scuză, nu știu pentru ce. După accent, care-mi seamănă, o întreb: parlez-vous roumain? Aflu repede că lui Ionel nu-i place să se joace cu câinele, chiar plânge când ies afară împreună. Scot strugurii și, fără cuvinte, Ionel și cu mine mâncăm din același ciorchine. Zâmbește... Maică-sa e cam mirată... Ionel ia și el bățul și l-aruncă. Ionel, cum îl cheamă pe câinele tău? Zen. Îi dau un biscuite lui Ionel... Strigă-l pe nume... și câinele îi mănâncă din palmă... Ionel, care mă strigă deja Malia, trage de mine să mă joc cu ei... Plecăm spre casă. Ionel mă ține de mâna cu care eu țin lesa....... seara aceasta n-am cum s-o uit, și iată un motiv în plus...... după pod, la intersecția mare, ne despărțim, fără nici o întrebare... fusese o seară a mai multor întâlniri fericite... Ionel o aplecă pe maică-sa să-i spună ceva la ureche... Maică-sa zâmbește și Ionel chicotește. Umblă prin geantă și scoate o batistă în care... minunat!... câteva pietre... Ionel ia una și mi-o întinde... eu ți-o dau ție cu un zbor... așa aflu că taică-sau e în România și merge cu copiii pe munte... de fiecare data adună pietre și-i trimite și lui Ionel câte una... asta, pe care erai la un pas să o pierzi, este din Piatra Craiului. Înțeleg că a stat câteva nopți la sălcii...

Știu că tu nu mai bei cafea, dar eu nu pot să uit zilele petrecute cu tine în atelier, când cafeaua de dimineață ținea proaspătă toată ziua, ca un motiv pentru cărarea ce cobora până în seară, apoi lua drumul nopții în vis, și eu uitam de mine, și mă gândeam să nu mai plec de-aici... până când, într-o zi, ai zis că-ți lipsește o piatră din natura ta statică și eu să ghicesc care din ele s-a rătăcit. Eu, prinsă între zid și țărm ca într-o furtună, ți-am spus că lipsesc pietrele Annei și, pentru prima oară, ne-am certat...