Poezia este o secreție a sufletului,
asemănătoare secrețiilor organelor sexuale:
are mirosul acela dulceag care-ți rămâne
înfipt în piele zile-ntregi
și pe care ți-e frică să nu-l simtă și alții.
Are toate gusturile la un loc
și dă viață.
Poezia este o respirație a lumii.
Se găsește peste tot,
dar nu mulți pot să o găsească.
Când organul poeziei lipsește,
sufletul are scurgeri, nu secreții.
Lipsa este uneori un rost.
Unde rost = locul în care se îmbină două lucruri.
Deci, împreunarea necesită un rost.
Asta implică o lipsă...
mai bine zis, un spațiu gol.