Noapte. Liniște. Citesc. Și asta se întâmplă tot mai rar în ultima vreme. Renunț. Rememorez o zi din cursul săptămânii. Genul de zi în care lucrezi de dimineața până seara, cu ochii ațintiți în monitorul calculatorului. O zi obișnuita, cu dureri de cap, stres, algocalmin, muncă multă și timp prea puțin. O zi la capătul căreia cazi istovită și încerci să îți aduni puteri ca în dimineața următoare să o iei din nou de la capăt. Deși ora e înaintată în noapte simt nevoia să-mi ațintesc din nou ochii în monitorul calculatorului. De ce oare? Simplu. „Actrița“ din mine vrea să poarte un monolog cu sufletul ei. Dramatic ar spune unii. Ai început să vorbești singură. Nu dragilor. Vorbesc cu mine și asta înseamnă mult. Am început să-mi pun întrebări, să-mi fac promisiuni. Este momentul adevărului. Tinerețea m-a cam părăsit și nu știu cât voi mai avea înainte.
MONOLOG CU PROPRIUL SUFLET
*SÃ MÃ IERÞI. Că am permis cu fiecare zi să las să mori câte puțin. De altfel ai murit de mult. Atunci când ai făcut primul păcat. Al iubirii, al adorării, al urii, al minciunii, al trădării. Și Doamne, câte ar mai fi. Păcate lumești. Și de atunci rătăcești prin oceanul de lacrimi. Departe de trupul meu.
*SÃ MÃ IERÞI. Că n-am știut să te țin departe de mârșăvia lumii, de ipocrizia ei, de spoiala ei. Și că te-am pus mereu în palma cuiva ca și cum te-aș fi expus pe o tarabă la vânzare.
* SÃ MÃ IERÞI. Că te-am găzduit în trupul meu și poate nu a fost cel mai nimerit. Că multe ți s-au întâmplat indiferent de voința mea. Pentru că așa a hotărât Cineva acolo sus. Și că au fost în preajma ta oameni pe care nu i-am dorit. Dar așa hotăra destinul pe care trebuia să-l urmez atunci. Și pe care sper să-l pot controla.
* SÃ MÃ IERÞI. Că nu m-am îngrijit de sănătatea ta și te-am chinuit prea mult.
* SÃ MÃ IERÞI. Că am fost ușor frivolă gândindu-mă la plăcerile mele ușor neserioase și prea puțin la sensibilitatea ta.
SUFLETE AL MEU ÎÞI FAC UN LEGÃMÂNT:
• aștept să vină vara cu soarele ei ca să te port în locuri de nimeni știute, pline de liniște și de frumusețea raiului pământean.
• îți fac jurămintea că voi fi mult mai atentă atunci când voi lua hotărârea dacă să te mai pun în palma cuiva sau nu.
• te voi ține departe de ipocrizia lumii. Nu meriți asta. Ai fost prea generos toată viața. Prea răbdător. Iar în schimb n-ai primit decât darul de a suferi pentru unul și altul și mai puțin pentru tine.
• În acest moment am alte priorități pentru tine. Și ai să vezi că le voi realiza.
ÎÞI MULÞUMESC CÃ AI ȘTIUT: să iubești și să urăști, să minți și să spui adevărul, să trădezi și să-ți ceri iertare, să fii frumos și urât în același timp.
Și te mai rog să nu te înconjuri din nou de ziduri groase și de netrecut. Ai făcut prea de multe ori asta. Îți promit că-ți voi găsi un alt balsam. Care te va alina, îmbărbăta și mângâia așa cum meriți. Ești sufletul meu și sigur ne vom regăsi cândva. Până atunci să mă ierți pentru tot răul pe care ți l-am făcut inconștient sau nu.
Semneaza Trupul meu
Dar poate sunteți curioși ce carte citeam. Vă spun. Se numește „În umbra omului“ de Jane Van Lawick-Goodall. Ce am învățat din această carte? Multe. Că oamenii vor să te cunoască după placul lor și nu după caracterul tău. Și că nu merită nimeni să-i pui în palmă sufletul tău. Că toți sunt niște actori pe scena vieții, ca și mine. Unii joacă roluri urâte iar alții frumoase, dar niciodată reale.
De aceea am să continuu cu titlul...DUMNEZÃU SÃ-I DEA PEDEAPSÃ!