Îmi vine să lovesc în tot ce îmi spui tu despre înăltimea Cerului.Aș vrea să mă crezi că m-am săturat de toți gândacii care se cred altceva decât ceea ce sunt.Cum să pot să cred când peste tot e doar nebunie? Poți oare auzi vreo șoaptă că în viața oamenilor se întâmplă ceva bine? Poți să crezi în justiție când noi suntem nedrepți cu propriile noastre persoane? Nu am dispoziția să mai ascult,să mai lupt, să mai cred.Nu îmi rămâne altceva de făcut decât să urc,pentru că deja m-am obișnuit , muntele regretelor. Și să desenez o lume atât de urâtă. Până la capăt.