Trenul își vedea de drum, în timp ce eu, plictisită priveam pe geam și lăsam amintirile să curgă.
Așa mi-am amintit de bunicul, de zilele ploioase în care îmi povestea despre copilăria sa...
Și rămân pe gânduri. Cum Doamne atunci o căsuță de chirpici primea nouă oameni și îi ținea în pace, iar astăzi o vilă-palat nu e în stare să țină împreună măcar doi oameni?