Ultima tăcere e un cuțit împlântat pe vecie,
Între vena stângă a inimii si gustul dulceag de sărut
Din diminețile în care te-nveleam înainte de a pleca,
Exact așa cum o făcea bunica.
Cu dragostea și zâmbetul ei
Și tehnica pe măsură...

Ultima tăcere e o explozie de stea
În absență.
Steaua aceea pierdută pe cer lângă lună,
De când visam la mai mult,
Ne-nveleam în zâmbete sincere,
Și inocență,
Iar în ochii tăi apăreau râuri-lacrimi de copil.

Ultima tăcere e reversul luminii din noi
Ce isi caută încă salaș în trecut.
E amorțeală sufletească.
E minciuna si teama.
Nu e iubire.
Iubirea există
Undeva între stea,sărut si căldura plapumei.
În versuri scoase din inimă cu forța...
O ultima tacere...
Tot ce conteaza e iubirea!