dacă o tai prin cimitir
voi cunoaște întunericul burdușit cu pământ

îl voi pune în cuvinte afabile
aproape de respirația neloială a unui suflet străin
care începuse să-și încline privirile
încă de pe vremea cînd ninsoarea avea rol de interfață

o să scriu despre moarte cu aceeași frică de întuneric
și voi crede că moartea e mersul înainte și înapoi
a unui tren cu turbulențe și linii
ce descriu ceasul cucuvelelor

pe sub pleoape
iese ca o curvă pe stradă
o lacrimă pentru pământ

*
până când totul redevine normal
m-aș duce în umbra evidentă a unei rude sărace
să mă minunez de refuzul permanent care sună
extrem de bombastic