.......e atit de frunoasa lumina cazuta acum, la ora amurgului, printre jaluzele...... ......sufletul ma indeamna s-o ating.....

ma intreb daca atingerea mea, nu cumva s-ar putea sa o doara?.....oare lumina, suporta atingerea miinii mele?

...... mi-e teama s-o ating.....

...... mi-e dor s-o simt...... imi cinta in ureche tacut, un murmur nascut din florile ofilite ale liliacului din curte....si murmurul imi spune ca ii e dor de zilele in care floarea-i era cununa....

tot cu un murmur ii raspund ca mindra port cununa spinoasa....si ea m-asculta..... ii inteleg durerea.....ii inteleg tristetea...... dar frunza verde care inca mai e pata de culoare, ii da viata......tufa de liliac traieste chiar si fara floare..

....si eu, traiesc rizind.....(cind pot).......

ar trebui sa ma simt verde......sa ma simt verde mai mult decit ma simt ofilita.....

.......... as incerca de miine sa fac fotosinteza prin suflet.....sa-mi iau oxigen......si lumina.....si sa las seva proaspata sa-mi curga in vene........iar venele sa-mi explodeze......

......cu verde-n par, m-as ridica la drum spre munte si padure...... (m-as putea oare cufunda c-un brad pitic?)

......pe munte-apoi, as incerca sa cresc.....si sa devin copac....

..... oare cit de vie mi-ar fi durerea, daca fiind copac, un om oarecare m-ar taia si m-ar preface in lemn de foc?

oare cit de mare mi-ar fi bucuria, cind bucati de sufletul meu, s-ar transforma in scintei asemamatoare scinteilor nascute din cetina de brad?

oare ar durea?

sau ar fi bucurie?