Șterge-mi cu pleoapele tale,
oboseala și frica, cercul de voci al lumii.
Se lipește mizeria mârșavă
de rictusul rupt al gurii.

Apasă-mi cu podul palmei fruntea,
Grea și umflată de sămânța
proaspătă a lunii.

Apasă și malformează,
Scuipă și șterge
Tot ce mai de mult ai purtat în buzunarul de la piept,
La cămașa cu mâneci roase.


Să uiți de frunzele din parc
cum stăteau ele desfrânate
cu nervurile despicate,
goale, în ciuda frigului închistat
în ochii noștri ai să uiți cărucioare
pline de copii.
5 strâmbături egal
un râset parfumat cu lapte praf.