în jurul orașului meu crește o floare despre care
se spune că babele o folosesc la descântece
se spune că babele o mestecă în gură
și o scuipă în urma aceleia ce n-a iubit
măcar o singură dată în viață
să se mestece în gură pentru un efect invers de noroc
căci altfel casa ei va fi goală și ea va muri babă
folosind descântece în care trebuie s-o mestece
în gură să se adune tot nenorocul pe care să-l scuipe
în urma tinerelor generații de fată mare…
eu nu cred în prostia asta.

că vezi Doamne trebuie să culegi floarea la asfințit
să nu plângă după soare, să nu-i curgă seva fermecată
să nu se ofilească și să ia culoarea mortului
că pe urmă nu mai ai parte de vrajă bună
și o dai în magie neagră rupând petalele
în speranța că-i rupi și ei sufletul și tot așa
până ne apucă solstițiul de vară și o ia ziua-napoi
cu sânziene cu tot.

tocmai de aceea am plecat dis-de-dimineață
să culeg floarea, să mă bucur de ea la lumina zilei
și apoi să ți-o trimit ca dar de sărbătoare
ca s-o pui în glastră și să te uiți la ea până se ofilește
sau s-o agăți de sobă s-o păstrezi în amintirea
clipelor pe care le-am trăit împreună unde
nu e cald nu e frig nu ninge nu ploua nu iese soarele
și atunci ne-am petrecut timpul pe calculator
dezvoltându-ne sindromul maniacal cu accente paranoice
trimițând același fișier excel prin e-mail de trei ori la aceeași adresă…
eu nu cred în prostia asta de hattrick.

mă liniștește gândul că floarea mea va avea un efect șoc
inversând starea de disgrație în stare de grație
inversându-ne pe noi doi în două lumi complet paralele
pe care să le luăm de la capăt păstrând
credința că vreodată o să deviem de la curs
ținându-ne în brațe pe o pajiște cu flori de iunie
pe care le vom mesteca cu dragoste.

și nici o babă n-o să ne mai farmece pe noi!