Luna clătina pe ape
Valurile ce se-ntorc,
Și pleznea pecetea spumei
ÃŽntr-un corn de inorog.

Iară sîngele despică,
- dîră grea închisă-n nod -
Șoldul zdrumicat de ramuri
Și-al pădurii gri norod.

Un sobol ieșit din humă
Și un stol de blînzi hîrciogi
Clătinau numai prin preajmă
Liotă de inorogi.

O fecioară prinsă-n văluri
Ostoia un lung suspin,
Izvora din umăr brațu-i,
Ramură de caolin.

Arăta spre o ruină,
Dănțuind în umezi muri.
Colbul drumului scînteie,
Învelind străvechii nuri.

Din al sorbului luceafăr
Zmălțuit cu nestemate,
Izvora lumină blîndă,
Cu canafuri de stindarde.
......................

Avatarul mi se-nchise,
Cum din lacrimi iese sarea!
Și-ntre ele, pare-mi-se,
Dănțuia în ochi uitarea ...