Gândurile vâjâie,
Patimi descâlcesc,
Durerea pâlpâie
Azi lume,simt că-nnebunesc.

Emoții învechite străjuiesc în mintea mea
Iubiri neîmplinite chinuie noaptea grea.
Ochii ard nestapânit,
Nu vă mai uitați așa, știu că de mult am înnebunit.

Aerul vibrează cu disperare,
Liniștea șuieră necontenit,
Inima-mi pulsează grăbit,
Știu...am înnebunit a moarte...

Uitată sunt și de-acum în colo
Liniște va fi,peste ochii tai se vor opri
lacrimile mele...
Nebunia mea va fi oricum acolo.

O soartă-am avut și-am frânt-o-n două
Pe-o foaie am scris de mult c-așa ne-a fost trimis,
Dar uite-așa a mai căzut un strop de rouă,
Și un nebun de dincolo de moarte ne-a fost trimis
Tot nouă...