Mă cuprinde un sentiment greu
nepăsare mizericordie am în suflet
vreau să plec să mă pierd
dacă nu să simt că trăiesc
Exist în coridoare adânci ale sufletului meu
corpul e fațadă superficial
mă ține-nchisă acolo undeva
evadarea-i interzisă
prin simpla existență
Porțile ce străjuiesc singura mea
legătura cu exteriorul sunt ferecate
cheia o are un inconștient
nu știe că-n mâinile lui
e esența vieții mele
Și așa depind de un necunoscut
puțin mai ignorant ca mine
visează comori nebănuite
În puținele momente de luciditate
ucigătoare pătrunzătoare sper
să trăiesc agonia vieții
de om obișnuit să mor și eu
și cel ce nu mă știe încă