am așezat lângă copiii cei mulți
ochii tăi de muritor
să nu te cred
foamea să-și astâmpere
și setea pe jumătate
apoi te-am văzut
când îți puneai la uscat pieile
ne despărțea doar un gard
prost întreținut
peste care trece nestingherit
tăbăcarul orb

***

undeva mai sus e loc
pentru țarcuri
și cuvântul nu ajunge
mai departe

***

ți-am sărutat
doar în seara asta mâinile
când încă mai ardea lumina
dar tu m-ai încuiat pe dinăuntru
lipsit de griji
fecioarele râdeau
peste cununa zidurilor
plantând pe mormântul meu flori
de asfințit
și te-ai ascuns în umbra
unei cruci albe

****

undeva mai jos cântec
înspicat
sau bătrân ales
flăcăruie tăcută
să iei seama

***

am ascultat îndelung
cum îmi spuneai că totul e deșert tăciune
apoi am aflat că undeva în noapte cresc
globuri strălucitoare ce știu
să arunce oamenii
de pe un ceas pe altul
după cum vrea inima
le-am atins printre degete
și de atunci am învățat să rostesc
închipuite cuvinte
obosit de răspunsurile tale peste mână

***

cu mâinile
împreunate sub cap
fredonez încet un cântec vechi
căutându-te în fiecare
turn sau rădăcină de leac