ce se întâmplă cu săculeții când podeaua e o plită încinsă?
lumea... o sală: intri, saluți, ieși, mereu cu fața. și tot tumultul care umple săculețul de piele oarbă încă.
în vis, când am stins lumina și am vrut să ies din încăpere, am întors capul și am privit încă o dată camera de pământ: lumina intra printre obloanele de lemn un pic prăbușite. de fapt nu lumina intra, cămăruța se structura pe miezul luminii.
lumina doar era…

^
am ajuns aseară acasă la 11 fără 20! Cosmin s-a culcat după 11! dar fericit că s-a jucat cu Nausica mică și cu Marius mic (așa le zice!)
ședinta de ieri mi s-a parut greu suportabilă, cred că tot timpul am avut în minte "hai mai lasă-mă", tot speram să se schimbe ceva
totuși a fost exercițiul cu pulsul, care îmi dă o stare de... răspuns parcă înaintea întrebării. îmi place mult.

^
eram în cercul mare (de fapt, și eu eram cercul, așa denivelat, ca un contur de mandala trasat cu o mână nesigură)
mâna stângă la spate, sacii erau deplasați cu dreapta
dar știi, la un moment dat am văzut cum sacii sunt basculați pe podea - si m-a durut. voiam să îi iau din mâna celuilalt și să îi pun mai departe într-o mână. așa m-am îngropat sub mulții saci care își suprapuneau drumul pe verticala, în loc să circule...
da, asta sunt, o nuanță prostească în peisajul lumii

^
lumea îmi pare în interiorul unui tablou
tablouri în tablou
culoarea parcă ar fi viața, ceva-ul care face ca natura să nu fie moartă, ci vie
pornind de la culoare, nu știu cum, dar mi se par înduioșătoare până și niste barăci ruginite de tablă, aproape găurite
și fermoarul stricat al genții mele
și gândacul bătrân, care își duce în spate vioara zilelor bolnave (eu care mă tem de gândaci i-am pus pâine... el s-a dus la rama ferestrei și a privit pe geam afară, sau poate doar mi s-a părut)
e un sentiment de duioșie, vreau să zic, în tablourile astea mișcătoare
pulsul e ritm
pânza e umflată de vânt...

^
ședința de ieri a fost pentru mine una dintre cele mai grele.
am plecat de la sală ca un sac... dintr-acela mare care se umple cu făină. dar nu simțeam că vin de la moară.
un ceva dens și rarefiat în același timp, ca desfăcut în particule. nu pietroi. un fel de praf îndesat.
îmi amintesc cum mi s-a rupt apa când așteptam să vină pe lume Mih și Cos. m-am trezit udă pe picioare, lichidul se scurgea nebunește fără să am nici un control. apa aceea era lichidul amniotic? și o pierdeam așa,... picioarele mele ca un A aveau în capul unghiului...
ce legătură are una cu alta?
poate trebuie să pricep că apa numită Cosmin se scurge, crește, alunecă, se strecoară după timpii ei, și că nu pot trăi în locul lui, nu pot lua între picioarele mele un copil care s-a născut, după potopul acela... că are picioarele lui și eu pe ale mele, că putem merge unul lângă altul, chiar ne putem opri pentru o-mbrațisare, dar să mergem apoi...
bat câmpii, nu?

^
mandala doar din puncte
filigran
cos o poveste a universului pe pânza de copilă
cocoșul de horezu, ca în asana arcului, e în balans
un rotund de ochelari pare o roată
altă roată, de moară
osie prin care trec o inima cu soare, un car călătorind ca plutind, și cercul atingând coada păsării
inefabil priponit de conturul mandalei
copac cu coroana în 3 straturi, trunchi-linie din puncte, fără rădăcină
glob, grenadă ducând la învelișul exterior al inimii
umbrelă, arabesc de poartă
picioare desfăcute clar - linie între ele, înăuntru
zona abdomenului - în cerc
altă inimă, neînchisă, ca o coadă de păun - arcuiri din vârful ei, abundență de lapte matern tâșnind
totul se îmbină, pulsează, știe de tot, în propriul mers și armonie
deliciu
efemer de clipă
pufi de păpădie

suflu și îmi pun o dorință