toate visele brăzdate de fregate
cuvintele curg în tăcere să nu sperie gândul
adormit înfășurat în aripi
atâția oameni nu știu să-noate și dau din mâini
disperați ca și când ar vorbi
stânga dreapta
norii-și fac unii altora cucuie
vântul n-are cu cine să se mai joace se-ncolăcește timid pe țărm
după un asemenea potop și nisipul știe să zboare nu se mai fac ferestre
oamenii trebuie să-și găsească alte scuze
de ramele crucificate se-agață naufragiații muți și curioși
scoicile sunt tot niște oase, nu?
altă dimineață-întrebare

cărțile stau stoarse lângă-ntunericul lămpii

dați-mi drumul
o să-ncerc din nou
să merg pe apa acestei zile