Da, da, trebuie să măsor secundele, să ajung să pricep ce e aia esență temporală, pentru că altfel nu aș reuși să rezist aici, mi s-ar închide ochii, nu ca la mort, ce-i drept, da cine nu știe că somnul pe și sub pămînt, știi tu, chestie de analogie supralicitată.
Nu se întîmplă nici o poveste, cuvintele se scurg ca laptele pus la prins și nu am știut cui să-i spun că am avut ochii verzi pentru o jumatate de oră.
O să fie soare azi, c-așa-i natural, n-o să ningă doar ca d-ul să-mi facă mie damblaua, deși, mărturisesc, mi-ar plăcea un pic să se învîrtă toate cu fundu-n sus, nu pentru că sunt sucită, ci pentru că mă îmbolnăvesc la cap de atîta armonie. Spre deosebire de domnul X, eu nu pot scrie numele meu și “bărbații”, ar crede lumea altele, chiar dacă e poezie sau ce-o fi. Așa că scriu doar “barbații”, ca să se creadă că e vorba despre bărbați în general, pentru că așa e.
M-am îndragostit cu ei, în lumi diferite, aveau cetățenii duble, permis să poarte armă, mîncau la ore fixe, ca să poată iubi cu regularitate și ca să iubească femeia din toate femeile la nivelul frazei, deja, la nivel stilistic ieșea o mare încîlceală, sentimentele prinse cu clești de cuvinte riscau să transmită mai mult decît în realitate.
Am uitat să pun un motto pentru tine, C, ca să îți dai seama cît de tare este înfipt în mine dorul adormirii. Vorbim codat. Așa și trebuie. Recepție. H, recapție. Suntem personaje în lumea largă, îți dai seama? Poate că o să ajungem să ne iubim cu adevărat vreodată. Ei, hai, nu mă lua în seamă, ți-am zis doar de dorul bine-nfipt.
Îți mai aduci aminte de toamna aceea? Dar de iarnă? Nu-ți fă griji, nu te acuz de amnezie, nu sunt V, avocatul care te atinge prin locuri paralele.
Dacă azi vii cu geantă roșie plină cu gînduri claudiene, te rog să nu uiți să-mi aduci într-un buzunar o bucată din ceea ce vom fi întotdeauna. Ar fi bine ca hașuriștii să nu afle niciodată de iubirea noastră, nu vreau să mă persecute poliția livrească.
Nu ți se pare firesc să îți sărut acum, la final și din depărtare, nasul tău roman și să-mi imaginez că-ți mai culeg o scamă de pe bluză? Nu ți se pare firesc? Mie da și o să pun punct, ca să mă scufund cu tot cu cu tine în balta singuratății mele, plină de broaște de tot felul.

Pînă voi găsi bani de plic, sculptez aici cuvintele care vor rămîne.
P.S. Ion Barbu s-ar strofoca o noapte-ntregă să te descopere în fermoarele cu care te-am închis în cuvinte.
Aquamarina, înainte de naufragiu