M-ai înviat spre-a mă ucide iar,
Minciuna, lașitatea sunt crezul tău în viață,
Dac-ai primi doar dragoste în dar
Tot n-ai avea puterea să mă privești în față.

Te-ascunzi în dosul miciunilor senin
Iei doar lașitatea punându-ți-o drept scut
În loc de dragoste, reverși venin
Și tot ce dai, dai doar cu împrumut.

Nu știi să dăruiești nimic curat,
Te-nvălui doar în fumul plăcerii efemere,
Iei de la toți tot ceea ce-au de dat
Și lași în schimb doar lacrimi și multă durere.

În suflet ești o plagă sângerândă,
Nu ți-a rămas nici umbră de credință,
Arunci doar cu noroi în lumea blândă
Și te-ncununi cu lauri aduși de suferință.

Tu te-ai gândit vreodată că-n lunga veșnicie
Te-or urmări atâtea suflete strigând
Că le-ai luat iubirea lăsând în sărăcie
Crez, bunătate, stimă și mulți ochi lăcrimând?

De ce să te gândești când crezul tău în viață
Sunt doar mândria, lașitatea și minciuna,
Nu ai curajul să mă privești în față,
Dar nu-i nimic, de-acum îmi e totuna.