A fost o dată ca-n povești
A fost dar nu mai este,
Și totuși, pentru că tu ești,
Încep astă' poveste.

Într-o țară-ndepărtată
Unde iarna-i veci prea veche
S-a născut de mult o fată
Ce nu mai avea pereche.

Singură ca și noi toți
Când venim pe-această lume
Dar ea era un pic tristă,
Neștiind de ce anume.

Ursitoarele spuneau
Că iubirea o s-o doară
ÃŽnsa tot ele ziceau,
Că din asta n-o să moară.

Și trecură anii, așa cum se știe,
În vreme de bine, repede pe fugă,
Într-un ceas de rău, parc-ar fi o mie,
Nici poți să-i alungi, nici să-i chemi cu rugă.

Și crescu fetița, avea ochii frumoși,
Un maro puternic, ca de catifea,
Îngerii erau, pe ochii ei geloși
Căci oriunde-n timpuri, doar ea i avea.

Al ei tată-avea mare caravană
Zeci de servitori, sute de cămile
Iar fetița noastră parcă era orfană,
Nevazându-și tatăl pentru zeci de zile.

Mergea până-n Indii după mirodeni
Și le aducea până jos, la mare,
Îl cunoșteau toți, tinerii,bătrânii,
Cel care ducea de la mare, sare.

Și săraca fată, toată ziulica
Se-nvârtea prin casă, negăsindu-și loc,
Se mai certa ea, poate cu mămica,
Apoi se-mpăcau cu putin noroc.

In orașul lor, la o săptămână,
Se ținea un bal în a șasea zi,
La un castel frumos tineri se-adună
Și apoi dansează, ca niște copii.

Și copila noastră a fost invitată
De un tânăr prinț ce-și căta soție,
Refuzase ea să meargă, nu o dată
Dar în acea zi, se gândi să vie.

Pentru-a șasea zi rochie-și făcuse
Și se pregătise mult de astă dată
Și chemând trăsura, în ea se suise
Iar în cinci minute era și plecată.

Castelul era la un ceas de mers
Prințul aștepta oaspeții de soi,
Se-auzea din codrii al muzicii viers,
Iar frumoasa fată ajunse în toi.

Prințul o pofti să șadă cu el
Chiar in dreapta lui, chiar la a sa masă,
Ea se inroșii, dar nu mult, nițel,
Căci avea emotii pentru cei din casă.

Seara trecu iute, noaptea începu'
Când stăteau la masă, băură, mâncară,
Tânărului prinț fata îi placu
Încât îndrăzni la dans să o ceară.

Merseră, dansară, însă fata noastră
Nu era atentă căci ceva zării
A văzut un tânăr de prin alte părți,
Și se pare ca îl și îndrăgii.

Prințul observă că fata-i absentă
Și că doar cu trupul langă el trăiește
El văzu privirea-i după acel tânăr
Și văzu că fata la el se gândește.

Cum se sfârșii balul, tânărul plecase
Însa mai întâi el a vrut sa știe
Cine era fata ce cu prințul dansase
Și se intrebă dacă-o să mai vie.

La fel dar si fata întrebă de el
Imediat ce balul cela se gătase
Cineva îi spuse că Traius îl cheamă,
Însa din păcate, doar atât aflase

În a șasea zi merse iarași fata
La acel castel, dar nu să danseze
Îi era drag Traius și vroia să-l vadă
Căci nu-i ajungea doar să îl viseze.

Cum ajunse ea, prințul o cuprinse
Căci și lui copila îi era prea dragă
Și la masa lui tandru o împinse,
Apoi prinse-ai spune lucruri multe-n șagă.

Traius o zărise iarăși lângă prinț,
Și știa că el își cătă nevastă
Trebuia să-i spună o vorbă copilei,
Dar nu știa cum, Doamne ce napastă.

După miezul nopții, fata nezărindu-l,
Își chemă trăsura, la drum să pornească,
Mândrul nostru Traius, atât așteptase
Și prinse trăsura să o urmărească.

La mijloc de codru, el strigă o dată
Dar vezi, nu știa fata pe-al ei nume,
Vizitiul totuși, oprii de îndată
Să vadă și el ce este anume.

Se opri trăsura, Traius se oprise
Coborâ din ?a, mergând mai aproape,
Ajuns lângă Clania, c-atât î?i dorise
O privi în ochii ?i-apoi dispăruse.

- Cavalerule, te-ntoarce din drum,
Nu mă lăsa tristă, te rog, te implor,
Numai pentru o clipă, am ceva să-ți spun
Și-apoi dute-n drumu-ți, mândru călător.

Traius auzise și-și strunise calul,
Făcu cale-ntoarsă până la caleașcă,
Căci asta voise, de cum lăsă balul,
Cu mândra domniță el vru să vorbească.

- Scuză-mi îndrăzneala de-ați urmări calea,
Dar să mă prezint, Traius mă numesc,
Și-nainte a-mi spune care-ți este jalea
S-aflu al tău nume, asta eu voiesc.

- Clania îmi spune, și sunt încântată,
C-am avut plăcerea azi să îți vorbesc
Totuși, te-am văzut, nu de mult, odată,
Și de-atunci într-una vreau să te-ntâlnesc.

Mâine după-masă, de ai îndurare,
Vino, tot aici, în același loc,
Vreau să-ți spun mai multe, vino la plimbare,
Te-aștept pe la patru, drum bun și, noroc.

-Am să vin prințesă, - Dar eu nu-s prințesă.
-Ei, atunci regină, - Nici regină nu-s.
- Atunci ești o zână, stai, nu scoate-o vorbă,
Am plecat prințeso, zâno, eu m-am dus.

Du-te dar in pace, spuse-ncet Clania
N-am să pot să dorm, inima-mi veghează,
Dacă închid ochii, chipul tău îl văd,
Greu va trece timpul până la amiază.

Dar acuma hai, vizitiu! Spre casă,
Mă așteaptă perna, lacrimi să îi dau
Of, de-ar trece timpul până după-masă,
Greu mai trece vremea pentru cei ce vreau.

Ce frumoasă este tânăra domniță,
Se gândi și Traius când încălecă
Cât mi-aș fi dorit să-mi fi dat guriță,
Și-abtinându-și pofta, se luă și plecă.

... ... ... ... ... ... ... ...

Pe la ora patru Traius chiar venise,
La acel loc mândru din pădurea deasă
Clonia se pare că-ncă nu sosise
Dar era plecată devreme de-acasă.

Dar uite-o că vine încet pe cărare
Stă semeață-n șa, ca un călăreț,
printre crengi se pierde și iarăși apare
Ca un vânt puternic, tainic, îndrăzneț.

- Bun venit frumoaso, mâna îți sărut
Căci deunăzi fost-am necioplit,
Niciodată-n viață înger n-am văzut,
Uite, de aceea ieri m-am rătăcit.

- Mult-iubite Traius, nu ești mai prejos
Dacă eu sunt înger, atunci tu ești zeu
Ai mintea dibace, gându-ți e tăios
Măgulirea-i multă pentru auzul meu.

- Măgulirea-n vorbe? Asta nu o caut
Dar de-ai fi un cântec veștnic te-aș cânta,
Chiar aș fi în stare să învăț la flaut
Și-auzu-mi cu viersu-ți mi l-aș desfăta.

- Cugetate vorbe, cugeți și la faptă?
Ori poate că numai gura e de tine,
Ești mare la stat, dar n-ai mintea coaptă
Spune, am dreptate ori greșesc străine?

- Minte? nu mai am căci uite, aseară
Tocmai se-mplinise prima săptămână
Inima-mi cu mintea-mi, hotărâre luară
S-asculte de tine, să le fi stăpână.

- Ocolești răspunsul la a mea-ntrebare
- Da, sunt copt stăpână, uite-am spus minciuna
Vrei și adevărul? Află cu mirare
Că copil m-aș vrea pentru totdeauna.

Traius se repede iute la domniță
Și-o sărută tandru pe buzele-i roșii,
Iar ea, necrezând că i-a dat guriță
Prinse o culoare ce-o au doar gogoșii.

- Te-am crezut mai tandru, te-am crezut mai fin,
Ce te-a apucat? poate ești nebun,
Să nu mă mai cauți, eu n-am să mai vin
Și plecă copila către-al ei cătun.

Traius se căise pentru o săptămână
Pentru dulcea-i faptă care a făcut-o
Prin satul copilei zile rătăcise
Degeaba o căuta căci tot n-a văzut-o.

Chiar când hotărâse să se dea bătut,
Vizitiul ei îi ieșise-n cale
- Ziua bună Traius, te văd abătut,
Hai, varsă-mi și mie din prea-multa-ți jale.

- Bun găsit bătrâne, tare-mi pare bine
Că ne-am întâlnit și-mi ieși-și în cale
De vrei să m-asculți atunci hai cu mine
La izvorul rece, de la voi din vale.

- Să mergem dar Traius și pe drum ți-oi spune
Că va fi o nuntă la care vei plânge
Chiar în astă seară merg să se cunune,
- Clonia cu prințul? Sufletu-mi se frânge...

- Află de la mine că ea te iubește
Însă a ei mamă vrea soacră să fie
Clonia să-i spună "nu vreau", nu-ndrăznește
Și-apoi știm că prințul își căuta soție.

Că ai sărutat-o n-a fost supărată
Eu am auzit-o cum grăia prin somn
Ba ea chiar dorise s-o mai faci o dată
Âsta-i adevărul, mult-iubite domn.

Deci de vrei s-o scapi, s-o faci fericită
Mergi de-l cată-n Indii pe al ei părinte
Tu să-i spui că soața-i fica și-o mărită
Doar așa vei stinge jalea ta fierbinte.

- Dar întâi de toate vreau s-o văd pe ea
Tot ce tu mi-ai spus vreau și ea să-mi spună
Apoi vreau să-mi jure că va fi a mea
După care-s gata să mă sui și-n lună.

- Am să-i spun de tine și de-a ta dorință
Iar de voi putea, azi ți-oi da de știre
Unde, la ce oră, și de-i cu putință
Să te întâlnești cu a ta iubire.

Mulăumescu-ți ție și lui Dumnezeu
Ce-a crea pământul și cu el pe noi
Aștept vestea bună, ești prietenul meu
Și-am să-ți întorc fapta de-i avea nevoi.

Luându-și cămăruță la hanul din sat,
Traius lăsă vorbă la hangiu să știe
Că de va fi el de un moș cătat
Fără-ntârziere la dânsul să vie.

Pe la miezul nopții se trezi voinicul
Scuturat puternic de-o hangiță grasă
- Stăpâne, ai oaspeți, m-a trimis tăticul
Să îți dau de știre, te așteaptă-n casă.

- Mulțumesc de veste, dar să-mi spui de vrei
Tu ai spus c-am oaspeți, câți sunt de toți ei?
- Doi sunt, o femeie și cu un bărbat
Vino dar de grabă căci ești așteptat.

Poftește-i te rog la mine-n iatac
Șine și un galben pentru a ta trudă,
Iar de îmi sunt prieteni mi-or face pe plac,
De îmi sunt dușmani, nu îmi va fi ciudă.

Se du-se fătuca să le dea de știre
Celor doi că Traius nu vrea să coboare
Și urcară ei spre-a lui mulțumire
Iar când ei intrară, el era-n picioare.

Vizitiul spuse: - Nu ți-am adus veste
Însă ți-am adus întreaga comoară,
Sub aste veștminte chiar Clania este
Plec, căci de-află prințul pe loc mă omoară.

Și ieșii pe ușă făr-o vorbă-n plus,
Făcu cale-ntoarsă pe unde-a intrat
În câteva clipe el era și dus
Pe Clania cu Traius singuri i-a lăsat.

- Bun găsit iar Traius, scumpul meu odor,
- Bun găsit domniță, dar de când sunt scump?
La prima-ntâlnire ți-ai dorit să mor,
Sau poate că numai gâtul să mi-l rump?

Iartă-mi îndrăzneala și uită-mi sărutul
- Nu vorbi prosti, Traius tu mă iartă,
Uită a mele vorbe, nu uita-nceputul
Dar de asta vrei, uite stau, mă ceartă.

Veste proastă am, mama mă mărită
Mă dă după cel ce-și căuta so?ie
După bani și-averi ea căzu-n ispită
Și chiar mai bogată dânsa vrea să fie.

Uite, chiar acum logodna a început,
Iar ?ehand m-așteaptă, căci așa îl cheamă
Degeaba nu vreau, mama mea a vrut
Ca să mă mărite cu un om de seamă.

- Mi-a spus vizitiul. - știu tot ce ți-a spus
Căci eu l-am trimis după tine-n sat,
Cuvânt cu cuvânt, nici o vorbă-n plus
Tot ce el îți spuse, eu l-am învățat.

- Atunci visu-acela este o minciună!
Eu urăsc minciuna, urăsc trădătorii
Vai și câtă ură-n mine se adună
Dar de vină nu sunt de vești-purtătorii.

- Nu știu ce-i cu visul, numai dânsul știe
Însă știu prea bine că în somn vorbesc,
Și-am visat cu tine, nu un vis, o mie !
Vizitiul știe și că.. te iubesc?

- Nu știu, dar acuma rost de sfadă nu-i
Am să plec în Indii după al tău tată,
Să vină să-i pună soaței pofta-n cui
Cu ?ehand vorbi-voi deci de altă dată.

Nici nu sfârși bine ce avea de spus
Că Clania îndată l-a și sărutat,
Mâna după umeri, Traius lin i-a pus
Și-o mușcă de buze pân' s-a săturat.

Du-te acum dar Traius, și-adu-mi și un tată
Iar de-ai să te-ntorci acasă pentru mine
Pe fata de la bal să n-o uiți niciodată
Când ți-o fi mai greu, ea va fi cu tine.

... ... ... ... ... ... ... ... ... ...



Chiar în zori de zi el porni la drum,
Cu calul umblă din zori până-n seară
Nici ca să mănânce n-avea poftă acum,
Se culcă un ceas apoi porni iară.

Acum era noapte, acum era zi,
Nu știa nici unde-i nici cât a trecut
Munți avea în față, dealuri și câmpii
Dar nimic de-acolo n-a recunoscut.

Era sleit de forță, nu mai avea puteri
Când după două luni un om el a zărit
Iar după ce schimbară vreo două-trei păreri
Se puseră amândoi cu schimbul la dormit.

Străinu-i povestise că de un trib scăpase
Că fost-au sute cu el, c-aveau o caravană
Că de o săptămână, frig, foame îndurase
Și că venirea lui, era cerească mană.

În timpul lui de veghe când prietenul dormea
Traius văzu că vin un grup de călători
Dar îi văzu târziu, căci mult se mai gândea
Gându-i era acasă iar el, cu capu-n nori.

Trezindu-și dar amicul spunându-i de primejdie
Se du-se să-și ia spada ce o avea cu el,
Prietenul lui ii spuse cuvinte de nădejdie,
Că-i cunoștea pe toți, deci n-au luptat de fel.

Erau chiar niște soli din mândrul lor regat
Venit-au cu solie la al Indiei rege
S-au pus ei pe vorbit, și mult s-au bucurat
Că au găsit cu cine o vorbă să mai lege.

Traius aflând că-s soli, se puse dar să scrie
Vreo două-trei cuvinte la mândra lui crăiasă
În zori, toți solii pleacă, deci de va fi să fie
El le va da scrisoarea ca să i-o ducă acasă.

"Pe-o câmpie sunt, și este ceață deasă,
Pe astă câmpie către tine-alerg
Să te uit pe tine, gândul nu mă lasă
Către tine dragă, eu aș vrea să merg.

Știu că tu m-aștepți cu inima-ți mare,
Lacrimile-ți plânse și nopțile-mi albe
S-or preface poate toate într-o floare,
Floare pentru tine cu petale dalbe.

Lacrimile plânse, chinul depărtării,
Eu le scriu pe-o foaie și le-oi pune bine
Noi, pe toate rele le vom da uitării
În clipa când fi-vei în brațe la mine.

Suflete pereche crud împrăștiate,
Unul stă acasă, altu-ndepărtat
În a iubirii mândră și mare cetate
Unul și cu altul s-au împreunat.

Așternutul tău, tânără copilă
Poate mult prea-mult în lacrimi l-ai scăldat
Poate că din zel, dragoste sau milă
Dar și eu am plâns mult pe unde-am umblat.

Triste fețe văd pe câmpia tristă
Uneori îmi vine să mă scap de toate
Binele, iubirea cred că nu există,
Cred că lumea-i plină de rău, de păcate.

Dar te am pe tine, buna mea iubire
Mă gândesc la chipu-și și speranța vine,
Și încet, încet îmi revin în fire,
Dacă n-ai fi tu, ce ar fi cu mine?

Fericit sunt eu c-am găsit devreme
Ceea ce alți oameni o viață au cătat,
Am să vin acasă, vin eu, nu te teme
S-omplini și visul cu adevărat."

În zorii dimineții fu' primu-n picioare
Îl lăsă să doarmă pe celălalt străin,
Soli-s duși de mult, de mult s-au dus oare?
Bine că i-a scris, să nu stea cu chin.

Întâi întinse masa și pregăti un foc
Ca să se încălzească viteazul obosit,
Știa a face focul fără de fum deloc
Nu prea avea puteri căci nu a prea dormit.

După un ceas de vreme se trezi și străinul
În timp ce se-ospătară, îi spuse cine este
Iar după ce-și vărsă întâi viteazul chinul
Se puse dar ăi Traius să-i spună o poveste.

Așa află dar Traius că al Cloniei tată
Era conducătorul acelei caravane,
Se puser-amândoi pe gânduri deodată
N-aveau cu ce să-nfrunte oștirile dușmane.

- Iubitul meu prieten, vreau să-ți salvez stăpânul,
Dar singur, al meu plan să-l izbândesc nu pot
Deci jură-mi tu credință, martor ne e Bătrânul
Care a creat lumea, cu cerul și cu tot.

- Îți jur credință Traius, dar spune-mi al tău plan
Cum ai de gând ca tu să îl salvezi pe el?
Să strângi oaste de luptă îți trebuie un an,
Iar noi avem trei zile pentru al nostru țel.

- Ascultă cum vom face, fi cu aminte-luare
Am mai vegheat azi-noapte, când soli-au adormit,
Și am văzut un om la mică depărtare
Apoi l-am vizitat, când el a ațipit.

Află de la mine că triburi, ele-s două
Unul este de oameni cu mult mai liniștiți,
În timp ce el dormea, venit-au alți nouă,
Cu gând să îl ucidă, acuma-s nimiciți.

Eu l-am trezi pe puști, căci era un copil
Tot eu i-am dat de veste că e înconjurat
El m-a urmat pe mine, în spatele lor, tiptil
Apoi, tot pe la spate de toți nouă-am scăpat.

E fiul șefului de trib, care
A fugit de-acasă, minte să-i învețe,
Iar dac-al lui tată va avea-ndurare,
Ne va ajuta cu arme, cu povețe.

Uite și trimisul chiar din a sa parte,
- Bine v-am găsit spuse noul-venit,
Viitorul prinț vă trimite carte
Să fiți ai lui oaspeți, vă roagă smerit.

- E plăcerea noastră solule de pace
Vino dar și ia sare și cu pâine
Căci numai așa prieteni se pot face
Cel care refuză, nu e om, ci câine.

- Mulțumesc de hrană, mulțumesc de sfat,
Acum fă-mi pe plac și veniți cu mine
Am mâncat și sare, și pâine-am mâncat
Diseră chiar eu, te-oi servi pe tine.

Deci zis și făcut, și toți trei se luară
Și plecară către cetatea regelui
Seara la ospăț, toți se adunară,
Ca să-i mulțumească salvatorului.

Atunci luă cuvântul al prințului tată:
- Zi-mi te rog voinice, cum să-ți mulțumesc?
Pentr-al meu fecior dau averea-mi toată
Căci de moare el, nici eu nu trăiesc.

Nouă ai răpus prințu-mi să-l salvezi
Nouă saci cu aur fi-vor dar ai tăi,
Tot ce îndrăgești si cu ochii-ți vezi,
Poți să iei cu tine pe-ale tale căi.

- Mulțumesc din suflet pentru al tău dar,
Pentru că-l refuz, eu îți cer iertare,
Dar aur nu-mi trebuie, nici un pumn măcar
Pentru fapta-mi mică, răsplata-i prea mare.

- De plecat nu poți fără de răsplată
Cere-mi orice vrei, cere-mi orice vezi,
Dar de-aici nu pleci, înțelege odată,
Fără saci de aur, oameni sau cirezi.

- Mulțumesc din nou, dar n-am trebuință,
Uite, dacă vrei să mă răsplătești
Atunci să m-ajuți cum ți-a sta-n putință,
- Spune, hai voinice, spune ce dorești?

Traius prinse-ai spune chiar de la-nceput
Tot ce sa-ntâmplat de la acel bal,
Că el a venit dintr-un alt ținut
Că a pornit singur având doar un cal.

Și după ce-i spuse și de prizonieri,
Îi ceru apoi sute de războinici
Ce să rupă lanțuri, s-oprească dureri.
El i-a dat o mie, dintre cei destoinici.

Chiar a doua zi, dis de dimineață
Porniră la drum, cu gând de război,
Se simți mai bine, era plin de viață
Și visa s-ajungă teafăr înapoi.

Ajunseră acolo numai pe-nserate
Toți erau înscriși cu cărbune-n frunte,
Ca pe întuneric, când toți se vor bate
Unul pe celălalt să nu se înfrunte.

Așteptară noaptea, încojurând satul
Iar la miezul nopții începu războiul
Au dat peste ei când sărutau patul
Iar în zorii zilei, gata tărăboiul.

Prizonierii erau în temniță de lemn
Erau slabi cu toții, nemâncați, bătuți
Îi eliberară la-l lui Traius semn
Și ieșiră toți, speriați, tăcuți.

Înapoi în temniță în locul lor băgară
Pe ai lor dușmani, de la mic la mare,
Foștii prizonieri mult se bucurară
C-au să vadă și ei cum e la-nchisoare.

Dup-aceea Traius, mulțumind la toți
Pentru ajutor, îi trimise-n sat,
Spuse către șef: - Ai văzut că poți
Să mă faci pe mine chiar cel mai bogat?


Pe prizonieri pe toți îi dezlegară
Și le-a dat la toți hrană, din cea bună
După ce oamenii foamea-și 'stâmpărară,
Traius se sculă și-ncepu' să spună:

- Dintr-o țară-ndepărtată
Șingur am pornit
Pentru că iubesc o fată
Care m-a îndrăgit.

Am lăsat-o tare tristă
Și-am plecat în lume
Ca ea alta nu există
Mulți știți și voi cum e.

Mama ei vrea s-o mărite
Cu un prinÈ› bogat,
Ea, nu-l place, darămite
Să-l ia de bărbat.

Logodna a fost făcută
În ziua când eu
Am lăsat-o abătută
Doar cu Dumnezeu.

Către Indii am pornit
După al ei tată
Să-i cer mâna am venit
C-o iubesc pe fată.

N-am averi cum prințul are
Nici palate n-am
Dar iubirea mea e mare
S-o uit? Nu puteam.

Atunci un om mai bătrân
Apăru' și astfel spuse,
Parcă el era stăpân
Sau m-i se păruse?

- Cavalere, 'naintează
Vino mai în față,
Ce-am ați zice mult contează
Chiar îți va da viață.

Am doar o fată pe pământ
Aproape de mare
Știu că eu departe sunt
Dar o iubesc mult tare.

Fata mea este frumoasă
Și sunt om bogat,
Tie ți-o dau de mireasă
Fiindcă m-ai salvat.

Clonia ea se numește
Și-ți făgăduiesc,
- Inima mea o dorește
Eu de ea vorbesc.

Dumneata ești al ei tată?
Fericită întâmplare
Te-aș săruta totodată
Dar mi-e jenă de-adunare.

-Mâine-n zori pornim spre casă
Și-uite îți dăruiesc
Fata mea, ție mireasă
Și-ncă mai voiesc,

Caravana-mi jumătate
Tie să ți-o dau
Căci tu le-ai salvat pe toate
Deci pe gând nu stau.

- Nouă saci cu aur curat
Te așteaptă-n drum
Dacă tot ești de-nsurat
Ai și-avere acum.

Al tribului mare șef
Mai spuse ceva:
- Dă și tu la rândul tău
Și ț-i se va da.

Traius spuse: - Mulțumesc,
Și mă rog la cer
Să vă dea ce vă doresc
Numai asta sper.

... ... ... ... ... ... ...

Și cum spuse acel tată
Chiar în zori de zi
Caravana, mai bogată
Spre casă porni.

După două luni de zile
Cât ei au umblat
După multe zeci de mile
Au ajuns în sat.

Au mers numai Traius, socrul și-un argat
Căci vroiau întâi să audă vești
De aceea au mers târziu, pe-noptat,
Ca să nu poți bine chipuri să privești.

Opriră la morarul
Ce-avea casa aproape de drum
Dar nu-și vărsară amarul
Ci așteptau acum.

- Măi bătrâne, seara bună,
Spuseră toți într-o voce
Și-ncepu' socrul a-i spune,
Ce capul ii coace.

- Suntem niște călători
De tare departe
Și am vrea ca până-n zori
De somn s-avem parte.

Și-om plăti noi pentru toate
Și odaia o plătim
Deci te-ndură și socoate
Că de somn murim.

- Întâi de toate, bună seară
Eu vreau ca să vă dau
Să știți că eu n-aștept să-mi ceară
Aceia care n-au.

Poftiți acuma dar, degrabă
În această odaie poftiți,
Și voi socoti eu dacă trabă'
Ori nu să îmi plătiți.

- Îți mulțumim noi pentru toate
Întâi îți mulțumim,
Și vrem să știm de se mai poate
Și hrană să primim.

- Da da, primiți, însă răbdare,
Căci de mult s-a înserat
Să facă baba de mâncare
Trebe s-o scol din pat.

Se du-se dar și-și trezi soața
Apoi de musafiri ii spuse
Iar baba, blestemându-și viața
Pe treabă dar se puse.

- Morare, până-i gata masa
Haide în odaia noastră
Zi-ne, cum îți merge casa
Și treburile-n cetatea voastră.

Avem și un vin de curmale
Ce l-am luat cu noi
Deci haide cu noi la taclale,
Că doară nu-i război.

- Aveți și vin? De vinu-i bun
Pe loc vă fac pe plac,
Mă duc întâi pe foc să pun
Și-apoi, ce vreți voi fac.

După aceea deci morarul
Se-apropie de ei,
Și începu' să-și verse amarul
Privindu-i pe cei trei.

- De-o viață-ntreagă sunt morar
Dar domnia nu mă știe,
De mine n-au avut habar
Dar să vezi ce-a fi să fie:

A murit luna trecută
Bunul nostru împărat
Și un prinț cu fața slută
Se vrea încoronat.

Dregătorii de la curte
Un alt rege cată'
Dar nu-i nimeni să-l înfrunte
Nimeni nu-i să-l bată.

Și la mine a venit
Ca să-i plătesc bir
Prințul cel nenorocit,
Pentru ce? Mă mir.

Am să-i dau că n-am ce-i face
O să fie încoronat,
Mi-a luat el cinci dobitoace
Căci deja-i încornorat.

Ba a vrut și dar de nuntă
Să vă spun eu am uitat
Fruntea mea deja căruntă
Le-a cam încurcat.

Umblă de aproape un an
După o mândră fată
Mama dânsei crede-n ban
Și-o mărită îndată.

Peste două zile chiar
Va fi nunta celor doi,
Al ei tată n-are habar
Cum e cu nunta de soi.

Tatăl ei tare de mult
La drum a pornit
Trecătorii de-i ascult
Toți spun c-a murit.

Mama ei, femeie crudă,
De i-ar veni soțu' acasă
Cred că ar crăpa de ciudă
Și fata n-ar mai fi mireasă.

Domnița, lumea vorbește
Că pe-un cavaler
Tare mult îl îndrăgește
Nu pe-ăst' prinț stingher.

Însă uite, al ei iubit
A plecat și el
Și poate s-a rătăcit
Nevestind defel.

Of, de ar veni și el
Pe prinț să-l provoace
La un mic și scurt duel
Capul să i-l toace.

De-l învinge, rege fie,
C-a avea și-mpărăție
Și pe fată de soție
Bine-i vreau și lui,, și mie.

Da uite că vine baba
Semn că-i gata masa
Vă spusei dar cum stă treaba
Și cum merge casa.

Haideți dară și mâncați
Luați tot ce poftiți,
După ce vă săturați
Mergeți și dormiți.

- Pentru toate ce ne-ai dat
Deocamdată, mulțumim
Pentru masă, pentru pat
Mai târziu te răsplătim.

După câte văzu-n cale
Traius nu mâncă nimic
Doar din vinul de curmale
Mai gustă un pic.

- Fiul tău, el nu mănâncă?
Poate nu ii place,
Stă nemișcat ca o stâncă
- Lasă-l, n-am ce-i face.

- Eu mă duc să dorm nițel
Spuse Traius deodată
Capul mi-e ca de oțel,
Deci mă scuză... tată.

Se întinse el apoi
În pat, în odaie,
Și-n cap avea doar război
Sânge și bătaie.

Pe prinț îl și văzu mort
Pe Clonia, a lui soție,
Și fără de mult efort
În gând avea și-o împărăție.

Zorile deci ii surprinse
Pe cei doi dormind
Numai Traius ca prin vise,
Stătea, rătăcind.

- Trezirea, zise morarul
Apoi poftiți la masă
V-așteaptă jos căldarea
Cu apă, jos, în casă.

- Mulțumim bătrâne pentru deșteptare
Traius doar acum abia ațipise
Deci nu trebuia să strigi așa tare
Dar acuma asta-i, are timp de vise.

Traius, vino pân' la mine
- Vin acum părinte,
- Ce-ți spun, bagă la cap bine
Și le ține minte.

Să nu ieși singur în cetate
Să nu spui cine ești
Mai poți răbda un pic bărbate,
Să nu se-audă vești.

-Am înțeles, dragă tată,
O fac doar pentru tine
Căci o iubesc mult pe-a ta fată
Deci fac ce crezi că-i bine.

Însă când va veni seara,
Eu la drum pornesc
Și, de pe prinț pun eu gheara
Am să-l nimicesc.

Nu pot ca să trăiesc cu gândul
Că Clonia-i cu dânsul
Abia aștept să-i vină rându;
Să îl înece plânsul.

Deci, așa cum vorbiră,
Seara așteptară
Precu se sfătuiră
La amurg, plecară.

Traius deci, vorbă trimise
La caravană-napoi
Și precum el le vestise
Se gătiră de război.

Nu erau mulți dar puternici
Cu toții erau
Erau cei mai buni războinici
Care ii aveau.

Oastea pornii spre cetate
În zorii dimineții
Pregătiți pentru-a se bate
Cu toți certăreții.

Locul lor de întâlnire
Era la aceeași moară
Fiind toți voinici din fire
Au ajuns în acea seară.

Traius și cu socrul său
Aveau planuri mari
Să-l prindă pe nătărău
Cu-a lor brațe tari.

Să-nconjoare și palatul
Cu a lor armată,
Să ucidă "nespălatul"
Ce s-a luat de fată.

Deci chiar în a trei-a noapte
Porniră cu toții
Umblau și vorbeau în soapte
Cum făceau toți hoții.

Ajungând dar în cetate,
Palatul încercuiră
Neștiind ei a se bate
Repede ii cuceriră.

Clonia, în turn închisă
Stătea supărată,
- Of, ce viață compromisă
Unde ești măi tată??

Traius atunci o strigă
Căci o auzise,
Și tare se bucură
Când ușa-i deschise.

Încă mai avea de furcă
Lupta nu se încheiase
Cu străjeri ce-l încurcă
Că-l auziră când strigase.

... ... ... ... ... ... ...

După ce-au sfârșit războiul
Și pe Clonia scăpară
Cum se gătă' tărăboiul,
Cei doi dragoste-și jurară.

" Te voi iubi mereu" a spus
Atât, nici un cuvânt în plus
Iar Traius, când o auzise
Cu lacrimi în ochii, el ii zise:

"Și eu te voi iubi pe tine
ÃŽnger cu aripi cristaline,
De n-ai fi tu, iubire-mi mare
Eu aș murii de supărare".

Iar tatăl Cloniei rostise:
"Iubiți-vă copii ca-n vise,
De asta sunteți pe pământ
Iar dragostea-i ce-aveți mai sfânt".

Se adună și tot poporul
Să-și laude eliberatorul,
Pe Traius l-au uns împărat
Pe prințisor l-au spânzurat.

(Ce nuntă mare, ce-au jucat
Ce nuntă ca-n povești
Acolo-am fost și eu chemat,
Băbuță, îți amintești? )

Iar Clonia născu' apoi
O fată și-un băiat,
Erau frumoși ca și ei doi
Ce spun e-adevărat.

Încă și azi cei doi trăiesc
Se bucură și se iubesc,
și se iubesc ca niciodată
Acel băiat și acea fată.

Iar dragostea, lumea o știe
E unică minunăție,
Iar dragostea lor minunată
Nu o să moară niciodată.

Iubiți-vă acum și voi
Căci dragostea-i măiastră
Și ca iubirea celor doi
Să fie viața voastră.