După câteva zile, într-o noapte telefonul sunase din nou:
-Mami, te rog adu-mi câteva bluze mai groase, îi spuse fiica ei.
-Bine draga mea, așteaptă-mă că vin acolo imediat. A căutat în dulap câteva bluze și s-a pregătit să plece.
-Unde mergi? A întrebat-o soțul.
-Să-i duc niște bluze fetei, răspunde ea.
-Tu nu ești normală?
-Da, copilul meu are nevoie de haine și eu am să i le duc dacă mi le cere. Te rog nu mă supăra, spune ea.
-Spune-i să vină acasă mai bime.
-Crezi că nu i-am spus? Dacă nu vine ea, mă voi duce eu, pentru că are nevoie de mine și vreau să simtă că voi fi alături de ea. Au stat de vorbă acolo câteva minute, apoi împreună cu o fată au condus-o la mașină. În clipa când ieșeau pe ușă doi cetățeni intrau
-Unde mergi întrebă unul din ei?
-Să o conduc pe mami, răspunde fata.
-Mai bine ai ține-o aici și ai pune-o la lucru, spune din nou cetățeanul, că e bună.
-D-ne mamă! Nu-mi vine să cred ce aud, spune ea tristă. Lacrimile o porniră. La mașină fiica ei a sărutat-o pe frunte încercând să ia asfel din tristețea ei și i-a spus:
-Te rog ai grijă cum conduci. Să fi atentă, da? Te rog mami!Am să te sun.
A demarat și a pornit tristă spre casă. Se ruga în gândul ei să-i doarmă soțul, pentru că nu era pregătiră să-l înfrunte și să-i răspundă. Deschide ușa și liniște. Toată lumea doarme. Se lasă liniștită în fotoliu și privește în gol. O cuprinde o moleșeală iar ochii îi clipesc des. Nu știe ce este cu ea, dar peste câteva zile află, făcuse atac cerebral și l-a dus pe picioare. Atunci nu a simțit nimic, doar că își pierde din puteri. Ea nu a vrut să renunțe la luptă. Și-a continuat calvarul fără să se sprijine de cineva, pentru că nu l-ar fi găsit pe acel om niciodată. A fost alegerea ei, nimeni nu a forțat-o.