(...)
Câți sunt aceia care și-au pus măcar o dată întrebarea: „Ce este, de fapt, iubirea?”
Sondând în solul atât de înșelător al iubirii, am putut înțelege următoarele:
O iubire interzisă sau neîmplinită poate produce dezamăgire, amărăciune și multă suferință, iar o iubire împlinită face viața atât de scurtă!... Privind efectul revers pe care îl poate avea, iubirea dă naștere atât de ușor urii, încât poți uita pe loc sentimentul dragostei pe care l-ai avut până în clipa în care mrejele urii și-au urzit bine firele în jurul acestuia, sugrumându-l până la ucidere. Apropo de criminalitate, iubirea este unul din cei mai de seamă asasini, ucigând cu o impetuoasă pasiune!... Din natura sa, nu este iubirea, totuși, o reacție egoistă, incapabilă de a fi necondiționată și conducându-se pe sine?! (Cine își poate controla sentimentul iubirii, acela iubește, de fapt, atât de puțin!)... A-l iubi pe aproape și pe celălalt în genere, nu este de fapt o prevenire a izolării și a singurătății, de care ne temem poate mai tare decât de moartea însăși?!... În speranța de a nu ofensa, îndrăznesc să pun întrebarea: iubirea de Dumnezeu, nu este într-o oarecare măsură o iubire față de nemurire?... Viciul, nu este și el o dragoste? Poate spune cineva că acesta dăunează mai mult sănătății decât iubirea însăși, în urma căreia atâția oameni, îmbolnăviți de stres și suferință, mor cu zile?... Și, în sfârșit, ce iubire este mai puternică decât amorul propriu?...
(...)