Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să vedeți un film pornografic. Nu înțeleg prin asta filme care conțin elemente de erotism, chiar dacă pentru mulți ultragiante, ca de exemplu "Un tangou la Paris". Înțeleg filme pornografice, ar căror veritabil și unic scop este să stârnească dorința spectatorului de la început până la sfărșit, și încă într-o asemenea manieră încât în afară de stimularea acestei dorințe cu imagini de acuplări diferite și variabile, restul nu mai contează nici cât negru sub unghie.
Deseori magistrații trebuie să decidă dacă un film este pur pornografic sau dacă are valoare artistică. Nu mă număr printre cei care consideră că valoarea artistică scuză totul, iar uneori opere de artă autentice au fost mai periculoase pentru credință, moravuri, opinii curente decât alte opere de mai mica valoare. Pe de altă parte consider că adulții care consimt au tot dreptul să consume material pornografic, măcar în lipsă de ceva mai bun. Admit însă că uneori trebuie să se decidă la tribunal dacă un film a fost produs în scopul de a exprima unele concepte sau idealuri estetice (fie chiar și prin intermediul unor scene care jignesc simțul comun al pudorii) sau dacă au fost făcute cu singurul și unicul scop de a stimula instinctele spectatorului.
Ei bine, există un criteriu pentru a decide dacă un film e pornografic sau nu, și acesta se bazează pe calculul timpilor morți. O mare capodoperă a tuturor timpurilor, "Diligența", are loc exclusiv și în întregime (cu excepția începutului, a câtorva scurte intervale și a finalului) într-o diligență. Dar fără această călătorie filmul nu ar avea sens. "Aventura" lui Antonini e făcut numai din timpi morți: oamenii se duc, vin, vorbesc, se rătăcesc, se regăsesc, fără să se întâmple nimic. Dar filmul exact asta vrea să ne spună, că nu se întâmplă nimic. Ne poate plăcea sau nu, dar el vrea să spună exact asta.
Un film pornografic, dimpotrivă, pentru a justifica biletul de intrare sau cumpărarea videocasetei, ne spune că unele persoane se acuplează sexual, bărbați cu femei, bărbați cu barbați, femei cu femei, femei cu câini sau cai (atrag atenția că nu există filme pornografice în care bărbații să se acupleze cu iepe sau cățele: de ce oare?). Și totul ar fi încă bine: dar este plin de timpi morți.
Dacă Gilberto, ca să o violeze pe Gilberta, trebuie să meargă din piața Cordusio în bulevardul Buenos Aires, filmul vi-l arată pe Gilberto, în mașină, parcurgând tot traseul, semafor de semafor.
Filmele pornografice sunt pline de oameni care se urcă în mașină și conduc kilometri după kilometri, cupluri care pierd un timp incredibil ca să facă formele la hoteluri, domni care petrec minute în șir în ascensor înainte de-a ajunge în cameră, fete care sorb diverse băuturi și-și pierd vremea cu tricotaje și dantele înainte de a-și mărturisi una alteia că i-o preferă pe Safo lui Don Juan. Simplu și brutal spus, în filmele pornografice, înainte de a vedea un coit sănatos trebuie să înghiți un spot al serviciului de transporturi.
Motivele sunt evidente. Un film în care Gilberto ar viola-o tot timpul pe Gilberta, din față, din spate și din părți, ar fi insuportabil. Și fizic, pentru actori, și economic, pentru producător. Ba chiar și psihologic pentru spectator: pentru ca transgresiunea să aibă loc, ea trebuie să se desfășoare pe un fundal de normalitate. Reprezentarea normalității este unul din cele mai dificile lucruri pentru orice artist- în timp ce reprezentarea deviației, crimei, violului, torturii, este foarte lesnicioasă.
Prin urmare, filmul pornografic trebuie să reprezinte normalitatea- esențială pentru ca transgresiunea să poată prezenta interes- în maniera în care o concepe fiecare spectator. Prin urmare, dacă Gilberto trebuie să ia autobuzul și să meargă de la A la B, îl veți vedea pe Gilberto luând autobuzul și mergând de la a la B.
Asta îi irită deseori pe spectatori, fiindcă ei ar dori să vadă permanent scene inconfesabile. E însă vorba de o iluzie. Ei n-ar rezista la o oră și jumătate de scene inconfesabile. Așa că timpii morți sunt esențiali.
Repet deci. Intrați într-o sală de cinema. Dacă protagoniștilor, ca să meargă de la A la B, le ia mai mult timp decât v-ar conveni, înseamnă că filmul e pornografic.

(1989)