te rog să mă crezi lumea se întoarce pe sine
se scaldă în propria urmă de sânge
își linge avidă nimicnicia
da cea de toate zilele

să îi fie iertat

da să îi fie iertat acest anotimp
în care nu se mai aude nicio voce umană
unde răul rodește
mai mult decât pământul

lipsește privirea deschisă
lipsește mai ales privirea în privire

coloana aceasta de suflete
are o fisură iremediabilă acolo
acolo în cuvântul om

și nu e drept să poți merge
când nu ai grație
când nu știi nici măcar cine ești

te rog să mă crezi am privit azi toți oamenii
în ochi
așa senină pe fiecare în parte
de la primul trecător
la prietenul de alături

nu nu mă întreba cine a păstrat
totul la vedere
nu mă întreba mai mult decât îndur