ne iubim cum numai
primul ostatic ales pentru execuție
dintr-un grup de o sută
își iubește secundele din urmă

ne împrumutăm zâmbetele pe rând
fără dobândă fără a le mai cere înapoi
ca pe o datorie veche de mult uitată
asta ne face să ne simțim mai liberi
în ciuda limitelor impuse de apropierea
fiecărui sărut

când trecem pe poduri
o fâlfâire de aripi
ne amintește scurt dar intens
parfumul de ieri al dimineților
cu cafea menthol
și scâncete de copil nou-născut
din camera mirosind a lapte matern
și a viață