mă simt ca o tulpină înmugurind în zid
simt pulsul vieții amplificat cu tine ca vibrație
aici printre bătăile inimii trece metroul
și abia asta mă face să simt că trăiesc

sunt nemuritoare până în adâncul ființei
îmi răstorn rădăcinile de ciment
îți compun cântece percutante
sparg dărâm construiesc mă înnoiesc
evit să te nasc
încerc să te compun din urmele albe ale dezastrelor

în oasele mele ceva casant
îmi subminează zborul
scheletele noastre fac dragoste
nemurirea noastră face dragoste
dragostea noastră face dragoste
noi
la capătul lucrurilor care fac dragoste
icnim eliberați în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată

mi-e dor de o câmpie

îmi amintesc bine lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate
și seamănă izbitor cu acești copii bolnavi
supraviețuitorii avorturilor
sunt eroii mei
sunt nemuritorii care îmbălsămează lumea decedată a celor adulți

mi-e dor de Dumnezeu și de o câmpie

îmi despletesc cozile ca o zeiță ce sunt
îți dau voie să mă ucizi
o dată
de două ori
de o mie de ori
apoi îți povestesc cum a fost
tu înnebunești
acum vezi bine câmpia aceea
înnebunești așa cum ești
în pielea goală
cu mine ca o iederă devorându-te