Partea a treia

Cu sau fără televizor?


Este televizorul un mijloc recomandat socializării?

O altă justificare a îngăduirii vizionării tv este aceea că astfel copiii se vor putea socializa mai ușor, se vor integra în comunitatea celorlalți copii și astfel vor putea să se adapteze mai repede societății în care vor trebui să trăiască.
Cei care susțin acest lucru nu știu sau eludează faptul că, proporțional cu timpul dedicat vizionării, copiii devin pasivi, mai hiperactivi și mai irascibili, mai orgolioși, mai egoiști și mai individualiști.
Televiziunea nu dezvoltă abilitatea de a comunica personal, ci o subminează, nu cultivă personalitatea, ci o dezorganizează și o uniformizează.
Copiii care petrec mult timp în fața micului ecran nu sunt capabili să fie ei înșiși decât țipând, revendicându-și un drept, o întâietate, o plăcere, nu sunt inventivi în joacă, ci foarte probabil, reproduc scenariile de la televizor, mai cu seamă pe cele ale violenței, reclamele, sau comportamentele vip-urilor care le-au atras atenția.
Toate acestea îi vor face pe cei crescuți cu televizorul să fie foarte dificili în relaționarea cu ceilalți în multe cazuri, incapabili de a fi generoși sau de a se implica în jocuri sau acțiuni comunitare.
Mai cu seamă in Occident, specialiștii în educație observă că tinerii, care de mici au petrecut mult timp în fața televizorului, se confruntă puternic, uneori până la patologic, cu problema comunicării interpersonale și a socializării. Prin urmare, lucrurile stau complet invers decât se crede sau se insinuează în interiorul opiniei publice.
Un copil care nu și-a intoxicat mintea sau nu și-a slăbit puterile mentale cu ajutorul televizorului, care a reușit să-și dezvolte personalitatea, care este viu la minte, inventiv și generos (așa cum este firea nealterată a majorității copiilor) va fi cu mult mai capabil să se integreze comunitar, va fi căutat și apreciat de ceilalți. Cel puțin din punctul de vedere al inteligenței și al caracterului, acest copil va fi mai plăcut, mai dispus să lase de la el, poate fi un mai bun partener de joacă sau prieten.
Am trecut în revistă câteva din contraargumentele eliminării televizorului din casă sau din educația copiilor, demonstrând că în principiu, acestea sunt false sau nefondate, bazându-ne în general pe neștiința oamenilor privind efectele nocive ale televizorului sau pe slăbiciunea multora dintre părinții sau bunicii care nu-și pot refuza lor înșiși plăcerea de a se uita la tv sau care nu vor să recunoască deschis caracterul distructiv al televiziunii. Copiii însă ce vină au pentru a fi lăsați pe mâna unei mașinării ce le strică mintea și viața?
Chiar dacă toate argumentele prezentate anterior (pro-televizor) ar fi reale, ne întrebăm: cine oare preferă să aibă mai degrabă un copil cu probleme mentale- psihice și nervoase- bine adaptat și integrat unei lumi de bolnavi, decât un urmaș sănătos care să aibă puterea de a se lupta și descurca singur în viață, un om capabil să discearnă, să se detașeze, să se ridice deasupra mlaștinii prostiei, violenței și erotismului obsesiv?