sunt ceasuri largi ceasuri rele în care aluneci așa cum alunecă trupul într-o lume bizară
îți duci existența desigur anodină îți folosești creierul până la o limită insuportabilă
detești mojicia dar o înghiți în fiecare zi fără să crâcnești fără să închizi ochii
fără să mai poți scoate un sunet
niciun protest nu mai folosește nicio revoltă

nu ai zile de împăcare nu ai nopți să adormi cu fruntea în tihnă
nu mai ai loc în inimă pentru pierderi nu mai ai timp pentru o viață greșită
pentru futile balansuri între tine și ceilalți

tandrețea asta așa desuetă e singura din care mai poți rupe o fâșie
singura care sparge orgolii strivește precum oasele sub menghină
trufia păcatul resentimentele
și o iei iarăși de la început cu eterna vinovăție cu nelipsita spaimă
fiindcă trupul nu îți mai ascultă foamea setea dragostea trupul nu mai dorește alt trup
se leapădă de sine ca de o piele putredă

așa se folosesc oamenii unii de ceilalți până la capăt așa sunt ei cinici carnivori
trag cu dinții de orice os de orice bucată vie din tine
nu te mai rogi pentru sufletul devorat nu te mai rogi pentru semne
nu mai poți să îți permiți luxul de a iubi când ți se descrie cu atâta precizie finalul

și totuși nu
nu îți lași inima să urască nici după infern